Category Archives: Blog

Ce este “zebra”? “Un cal fără potcoave” strigă un elev din banca a doua

O nouă săptămâna începe și copilașii așteaptă cu nerăbdare “Ora de Educație Rutieră”. Acest lucru se vede și din felul în care participă la oră și gradul de interes pe care îl au când vine vorba de acest proiect.

Noi v-am mai povestit că ne și distrăm în cadrul proiectului prin toate ideile năstrușnice pe care le au copiii și pe care le strigă în gură mare, nefiindu-le teamă că poate zic ceva greșit, lucru pe care îl apreciez tare mult. E important să știe că sunt liberi să își spună părerea.

Pe lângă faptul că ne amuzăm, am observat că elevii recunosc în timpul „Orei de Educație Rutieră” că părinții lor nu sunt atenți la reguli mereu, ba mai trec pe roșu, ba nu poartă centură, iar mulți spun că abia așteaptă să le atragă atenția când mai fac ceva greșit.

Cu toate astea, copiii cunosc regulile care au legătură cu ei, de exemplu știu care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a stă în scaunul din dreapta șoferului.

In urmă unei discuții de acest gen, unul dintre elevi ne-a demonstrat încă o dată cât de inteligenți sunt cei mici și la câte lucruri se pot gândi ei. Din spatele unei clase se aude următoarea întrebare: dacă în mașini există centuri de siguranță pe care trebuie să le purtăm, de ce nu găsim centuri de siguranță și în trenuri? Este o întrebare ce ne da de gândit și ne demonstrează că avem de învățat de la cei mici.

Ora de educație rutieră nu este doar o ora clasică în care se aude teorie și copiii se simt de parcă ar da un test. În fiecare clasa trebuie să fie câte un copilaș ce atrage atenția și îi face pe toți să radă cu doar câteva vorbe. Un băiețel ce mi-a atras atenția a spus că “zebra” este “un cal fără potcoave”.

In această notă veselă încheiem cea de-a două săptămâna din cadrul acestei ediții și va așteptăm aici, pe blog, cu alte noutăți.

Articol scris de Claudia Nițu.

Am pornit cu dreptul spre „Ora de Educație” IV

Coincidență sau nu, stau chiar lângă o școală, iar când am auzit primul clopoțel, gândul meu s-a dus către proiectul OER, că așa îl numim noi între noi.

Scoala a început pe 11 septembrie, dar pentru noi, pentru echipa „Ora de Educație Rutieră”, porțile s-au deschis abia pe 6 noiembrie când a început cea de-a patra ediție a proiectului nostru de suflet.

Si imediat cum am pășit în curtea primei școli, ni s-a confirmat din nou faptul că facem ceea ce trebuie.
Proiectul “Ora de educație rutieră ” poate fi descris în mai multe feluri. Acesta este modul nostru de a arăta că ne pasă de ceea ce se întâmplă cu viitoarea generație, cea care ne va reprezenta în întreaga lume. OER înseamnă, printre altele, curaj, încredere și stăpânire de sine în orice situație, lucruri pe care ne dorim să le transmitem și copiilor.

Suntem deja la cea de-a IV-a ediție și ne simțim mândri de noi, de ceea ce am putut să facem până acum, de faptul că întotdeauna găsim în școli copii extrem de încântați de venirea noastră.

„Ora de educație rutieră” pe care noi o “predăm” nu este una oarecare, tipică, dimpotrivă este una interactivă. Copiii sunt adorabili și ne dau o mulțime de răspunsuri funny. Un exemplu pe care chiar eu l-am întâlnit săptămâna trecută la o școală este că în momentul în care colega mea a pus întrebarea “Știe cineva în ce loc nu avem voie să ne jucăm?”, un băiețel a dat un răspuns care ne-a făcut pe toți să râdem copios: “Știu euuu!! În mijlocul oceanului sau pe o autostradă cu 7 benzi!”. Cu siguranță la acest răspuns nu ne așteptam, însă ne-a distrat pe toți.

„OER” crește de la an la an, iar eu știu că am luat decizia corectă să spun „DA” implicării în acest proiect încă din ediția a III-a.

Articol scris de Antonia Vaideanu.

Ziua 18 – “Preşedintele Klaus Iohannis şi Justin Bieber sunt super eroi”

Daca este ceva ce am invatat pe parcursul acestui proiect este faptul ca fiecare copil este special in felul lui. Astazi am ajuns la Scoala Gimnaziala nr. 206. Inca de cand am pasit in clasa am avut un sentiment placut. Copiii ne-au intampinat cu zambete pana la urechi, iar un baietel simpatic si vorbaret de felul lui a vrut sa iasa putin din tipar si m-a salutat de doua ori, uitandu-se in ochii mei si oferindu-mi un zambet cald.

Inca de la inceput atmosfera a fost una armonioasa. Colegii de la Psihologie le-au propus sa stabileasca impreuna cateva “reguli de grup” pentru a fi respectate pe tot parcursul orei. Un baietel a intervenit si a propus ca una dintre reguli sa fie “nu mancam ascuns prin banca”. De aici a inceput sa se destinda atmosfera.

Ei bine, am ajuns si la discutia despre unde este locul prichindeilor in masina si cum ar trebui sa se comporte. O fetita a fost intrebata unde sta, iar raspunsul acesteia a fost ca sta pe Prelungirea Ghencea. Toti copiii au inceput sa rada in hohote. De asemenea, un alt copil a afirmat faptul ca “limita de inaltime pentru a putea sta in fata este 180 cm”. Probabil ne vedea si pe noi ca fiind niste uriasi.

La scurt timp, s-a ajuns si la discutia despre supereroi, iar cei mici au dat dovada de creativitate. Pe langa raspunsurile primite de obicei, cum ar fi: “parintii, medicii, politistii”, am primit si raspunsuri la care nu ne-am fi asteptat. Doi baietei au afirmat ca presedintele Iohannis si Justin Bieber sunt supereroi. Da, imaginatia lor nu are limite. Cei doi erau foarte seriosi cand au spus, insa colegii lor au izbucnit in ras.

Dupa cate se poate observa, a fost o ora interactiva care a adus copiilor zambete pe fata. Cei mici au fost anuntati ca vor avea parte de o surpriza, iar o fetita foarte incantata s-a ridicat din banca si a spus “ne dati ciocolata?”. Dupa toata distractia, si-a facut aparitia si domnul politist, care a venit sa le raspunda tuturor curiozitatilor. Inca de la intrarea acestuia in clasa, incantarea se citea pe fata lor. Copiii erau foarte atenti la statia politistului, care a decis sa le-o dea sa o priveasca cu atentie, impreuna cu cascheta. Care mai de care se grabea sa probeze cascheta sau sa apese pe butoane. In tot acest timp a fost bombardat cu intrebari precum: “Lucrati 24 de ore din 24?”, “Unde va este pistolul?”, “Pot sa depasesc limita de viteza fara sa-mi ia permisul?”.

Ei bine, asa mi-am petrecut inca o zi, inconjurata de copii si de farmecul lor.

Articol scris de Zamfirescu Alexandra

Foto credit: Croitoru Giorgiana.

Ziua 17 – Şi bloggerii participă la Ora de Educaţie Rutieră

Zilele trec şi uite că noi deja am ajuns în ultima săptămână din proiectul “Ora de Educație Rutieră”. Încă nu pot să cred că astăzi este marți şi că este ultima dată pentru mine când am plăcerea să mă întâlnesc cu elevii. Am trăit momente plăcute şi amuzante alături de colegii mei şi sincer, deşi aştept cu cel mai mare entuziasm Paştele, o să-mi lipsească elevii drăguți şi dornici de a învăța lucruri noi.

Se pare că răceala a pus deja stăpânire pe mine şi nici nu mi-am dat seama când am ajuns în banca din spatele clasei 3F din incinta Şcolii Gimnaziale nr. 97. Întrebările au început să curgă, iar mâinile au început să se ridice. Totul s-a desfăşurat într-un ritm plăcut. Acest lucru i-l datorăm colegilor nostri, Nicol si Paul, care s-au descurcat foarte bine.

 

În acest timp, am aflat ca la Şcoala Gimnazială  nr. 79 au participat alături de echipa OER, 3 bloggeri: Iulia Matache, Marius Călin şi Andreea Tudor. Cum nu am putut să particip şi să aflu mai multe, am decis să iau legatura cu unul dintre aceştia. Este vorba despre Iulia Matache (Gulia), şi am decis să vă împărtăşesc şi vouă cum a decurs această conversație:

Georgescu Iuliana: În primul rând, vreau să îți mulțumesc pentru timpul acordat și voiam să aflu cât mai multe despre tine. Ce ne poți spune ?

Matache Iulia: Hei, cu mare drag! Și eu mulțumesc pentru invitatie. Sunt genul de om căruia îi place să povestească și nu știu cum se face, dar mi se și întâmplă tot felul de bazaconii. Așa că am mult material J

G.I.: Ce te-a determinat să începi să scrii?

M.I.: De mult, când abia apăruse email-ul, îi scriam unui prieten cu lux de amănunte tot ce făceam, pe unde mai umblasem, ce mai văzusem. Apoi a apărut facebook-ul și m-am apucat să scriu status-uri kilometrice. Se întamplă să mai sun oameni, încep cu “să vezi fază” și mă mai opresc abia când am epuizat toate detaliile poveștii. Și cumva toate discuțiile de genul se terminau cu “auzi, mă Gulie, da’ de ce nu scrii și tu toate astea undeva?”.

G.I.: Despre ce îți place să scrii pe bloggul tău?

M.I.: Pai fix despre asta: ce mi s-a mai întamplat, la ce “fază” am mai asistat, pe unde am mai fost, ce loc fain am mai descoperit, ce filme am mai văzut, pe la ce concerte am fost, unde am mâncat ceva bun sau unde se bea bine și delicios.

Chiar am dat recent peste probabil cea mai epica poveste de pe blog, povestea papagalului din gradina si a inelului din vis. În ianuarie am scris despre  cea mai tare chestie pe care am făcut-o până acum, am dormit o noapte la Hotelul de Gheață de la Bâlea. Și săptămâna trecută am fost la concertul Dirty Shirt, iar articolul a devenit hit!

G.I.: După cum bine știi, acest proiect este la a3a ediție, este prima oară când iei parte la acest proiect?

M.I.: Dap! Deși cred că am auzit de proiectul ăsta chiar de la prima ediție, acum este prima dată când iau parte la Ora de educație rutieră.

G.I.: Cum ai aflat de proiectul nostru?

M.I.: Prima și prima dată de la televizor. Pentru ediția de anul aceasta “vinovată” se face Diana Nistor.

G.I.: Cum ai descrie tu proiectul OER?

M.I.: “Necesar” – dacă e să folosesc un singur cuvânt.

G.I.: Cum te vei implica tu în acest proiect?

M.I.: Păi am făcut deja primii doi pași: am participat la o “Oră de Educație Rutieră” (și chiar am învățat și eu chestii noi) și am scris despre acest proiect pe blog, deci sper să ajut la diseminarea informației. Să vedem ce mai urmeaza.

G.I.: Ce i-ai sfătui pe cei care doresc să se apuce de blog?

M.I.: Să se gandească bine!

În primul rând pentru că este vorba de o investiție, și nu mă refer neapărat la bani, cât mai curand la timp. Dacă nu ai timp să scrii regulat și de calitate, nu are rost. Și dacă au timpul necesar, să se gândească dacă o să aibă despre ce să scrie și dacă articolele o să fie de interes chiar și pentru cei care nu fac parte din familie.

Vă invit cu mare drag şi pe voi să le citiți blogul (supergulia.ro; mariuscalin.ro; andreea-tudor.ro) şi sper să vă inspire şi pe voi să scrieți. Mi-a făcut plăcere să vă împărtăşesc gândurile mele. Nu uita să intri şi mâine pe blog pentru că sunt sigură că multe alte surprize vă vor aştepta.

Articol scris de Iuliana Georgescu.

Ziua 16 – Să vi-l prezint pe Ion! :)

Astăzi a început ultima săptămână de mers prin şcolile din Bucureşti, în cadrul Proiectului Ora de Educaţie Rutieră şi m-am gândit să vă pregătesc ceva special.

Pe parcursul acestor săptămâni v-am vorbit despre noi, despre oamenii cu care lucrăm, despre copii, despre supereroii nostri de zi cu zi care sunt domnii poliţişti şi cărora dorim să le mulţumim pentru toată implicarea şi dăruirea de care au dat dovadă.

Aşadar, azi vă voi prezenta o persoană specială care se numeşte Ion Arseni şi coordonează echipele de psihologie din cadrul programului nostru.

Ion este omul care ne va explica astăzi ce se află în spatele Orei de Educaţie Rutieră  şi ce înseamnă pentru el acest program.

Vă invit mai jos să citiţi interviul pe care Ion ni l-a oferit şi care, pe mine personal, m-a fascinat.

Olteanu Nicoleta: Sunt sigură că cititorii noștri, înainte de toate, vor să știe câteva lucruri despre cine este omul Ion Arseni ?

Ion Arseni: este un om care vrea să-i ajute pe alţi oameni şi care tot timpul a fost implicat în proiecte cu şi despre oameni. Mereu am avut această deschidere către oameni şi către interacţiunea cu ei. Am fost fascinat de tot ce e legat de om, omenie şi omenire. Nu ştiu, nu m-aş vedea într-un birou stand în faţa unui calculator. Mă văd tot timpul interacţionând cu oamenii ajutându-i şi învăţând lucruri noi de la ei.

O.N.: Care este rolul tău în cadrul acestui program?

I.A.: Principalul meu rol este să coordonez echipele de psihologie, cele şapte echipe care merg în şcoli, în fiecare  zi, cinci zile pe săptămână. E un program foarte încarcat, în primul rând pentru ei şi cu această ocazie vreau să le mulţumesc echipelor de psihologie deoarece au depus un efort uriaş pentru a ajunge în cele 60 de şcoli pe parcursul proiectului.

Am mai multe atribuţii în cadrul acestui proiect, însă rolul meu principal este de a coordona echipele de psihologie, de a mă asigura că Ora de Educatie Rutieră se desfăşoară foarte bine, că toată lumea e mulţumită, copiii, învăţătorii, dar şi echipa mea. Sunt mulţumit la sfârşitul orelor cand vorbesc cu echipa mea şi văd încântare şi zâmbete pe faţa lor, asta îmi dă un grad de satisfacţie.

O.N.: Cum a început povestea ta cu Ora de Educație Rutieră?

I.A.: Povestea mea cu Ora de Educaţie Rutieră a început în toamna anului 2015. Căutam un stagiu de voluntariat, am găsit acest proiect şi am zis să mă implic. Fiind la poliţie, eram un pic reticent, aveam unele preconcepţii legate de poliţie şi mă aşteptam ca la interviu şi la întâlnirea care a avut loc pentru implicarea în proiect să ma întâlnesc cu un poliţist. Nu a fost aşa, m-am întâlnit cu Liviu Zorila, managerul acestui proiect, ne-am înţeles de la prima întâlnire, ne-am văzut, ne-am plăcut, ca să zic aşa.

M-am implicat, dar recunosc că nu am fost atât de implicat de la început, însă am avut o relaţie foarte bună cu echipa de atunci, din proiect şi în special cu Liviu. Cum spuneam şi la întrebarea de mai devreme, relaţia cu oamenii contează foarte mult şi pe asta mă bazez cel mai mult, să am o echipă pe care sa mă bazez şi cu care să lucrez.

O.N.: De ce tocmai Ora de Educație rutieră? Ce te-a atras cel mai mult la acest program, încât ai decis să te implici?

I.A.: Ora de Educaţie Rutieră în primul rând educă şi cred că baza şi dezvoltarea societăţii este educaţia. În acest caz este educaţia rutieră. De asta am decis să mă implic în acest proiect, deoarece ţine de educaţie şi tot timpul am încurajat educaţia, cititul, tot ce tine de educaţie. Dacă natura ne aseamănă, eu cred că educaţia în unele cazuri ne deosebeşte. Nu vorbesc de o deosebire foarte mare, însă o educaţie bună contează în procesul tău de dezvoltare, contează pentru viitorul tău. Contează şcoala pe care o urmezi, Universitatea, oamenii cu care interacţionezi, cărţile pe care le citeşti şi aşa mai departe.

M-au atras foarte mult oamenii tineri care au fost şi sunt implicaţi în acest proiect, deschiderea de care au dat dovadă şi faptul că pot ajuta şi eu cu ceva, îmi pot pune ideile în practică.

O.N.: Care sunt obiectivele pe care tu și  colegii tăi v-ați propus să le atingeți în cadrul proiectului?

I.A.: Obiectivele pe care ni le-am propus se referă la faptul că mediul ONGistic din România nu este luat prea în serios şi noi am vrut să demonstrăm că noi chiar putem face ceva, că putem atinge un anumit nivel. Am încercat să facem totul cât mai profesionist, să formăm o echipă cu care să lucrăm şi asta ne-a reuşit în mare parte.

O.N.: Ai putea să îmi spui care ți se pare că este cea mai frumoasă parte, dar și cea mai grea a acestui program?

I.A.: Cea mai frumoasă parte este să văd zâmbetele copiilor, să văd că ei chiar au înţeles ceva din Ora de Educaţie Rutieră şi să ştiu că ei folosesc la ceva acele informaţii, să sper ca după Ora de Educaţie Rutieră nu vom mai avea parte de atâtea accidente rutiere, nu vor mai fi implicaţi atâţia copii în accidentele rutiere din România, implicit din Bucureşti. Cea mai frumoasă parte pe care o văd eu, personal, este la echipa pe care o coordonez si care mă face întotdeauna să merg mai departe, deoarece îi văd în fiecare zi foarte încântaţi de ceea ce fac.

Într-adevăr, majoritatea sunt anul I şi nu au atât de multă experienţă, însă apreciez că se implică şi depun mult efort, dragoste şi dăruire în acest proiect.

Cea mai grea parte nu cred că există. Pentru mine, cea mai grea parte a fost să încep să mă trezesc la 6:30 dimineaţa, însă se pare că m-am adaptat destul de repede şi când se va termina programul voi continua să mă trezesc atât de dimineaţă, pentru că va deveni o obişnuinţă în viaţa mea. Înainte recunosc că nu eram atât de matinal.

O.N.: În a patra săptămână de mers prin școlile din București, poți spune că ești mulțumit de rezultatul pozitiv pe care Ora de Educație Rutieră încearcă să îl aducă an de an  asupra elevilor?

I.A.: Da, sunt mulţumit şi dacă am ceva să-mi reproşez, am să-mi reprosez doar mie dacă ceva nu a mers bine, însă rezultatele se văd prin copiii implicaţi în proiect şi prin învăţătorii si directorii şcolilor prin care am mers şi care sunt foare încântaţi de proiect. Chiar astăzi am fost în câteva şcoli pentru a fotografia machetele şi am întâlnit nişte doamne directoare foarte încântate şi mulţumite de ceea ce am reuşit să realizăm. Asta mă mulţumeşte cumva si pe mine şi conferă proiectului Ora de Educaţie rutieră un rezultat pozitiv, prin asta văd că proiectul a avut success şi sunt sigur că va avea şi în continuare.

O.N.: Cum crezi că va arăta acest proiect, să zicem peste cinci ani?

I.A.: Nu ştiu cum va arăta peste cinci ani, nu ştiu cum va arăta nici peste un an, însă eu sper şi cred că acest proiect se va dezvolta din ce în ce mai mult, atât cantitativ, cât şi calitativ, în primul rând.  Vom colabora cu mult mai multă lume, vom implica mult mai mulţi oameni şi vom avea un impact mai mare asupra educaţiei din România, în special a educaţiei rutiere.

O.N.: Te vezi și în viitor făcând parte din echipa Ora de Educație Rutieră?

I.A.: Da, mă văd şi în viitor. De ce nu? Mai ales dacă totul va merge bine şi voi simţi în continare că formăm o echipă şi că aduc un aport considerabil în cadrul proiectului. Voi fi şi în viitor şi chiar vreau extindem proiectul şi să facem o treabă cât mai bună.

 

Articol scrie de Olteanu Nicoleta

Foto credit: Croitoru Giorgiana.