Category Archives: OER

Ziua 15 – Bogdan Nanu învaţă copiii ce înseamnă să îţi ajuţi aproapele

 

S-a mai scurs încă o săptămână din proiectul ”Ora de educație rutieră”.  De când a început proiectul nu mai reușim să realizăm ce zi a săptămânii este, acum e luni, acum e vineri. Timpul zboară altfel când faci o activitate cu plăcere. Uneori mă gândesc că mai bine nu-mi plăcea să merg așa zi de zi prin școli, astfel să treaca timpul mai greu și să nu mă trezesc într-o dimineață că proiectul s-a terminat. Dar, nu are cum să nu-ți placă. Pe lânga faptul că suntem o echipa unită, am mai legat și câteva prietenii. În plus, să nu uităm de bucuria cu care ne primesc cei mici la ei în clase.

Acum să va povestesc puțin cum a descurs ziua de astăzi. Dimineață m-am trezit puțin dezamăgită din cauza faptului că afara ploua și mă gândeam că micuții nu vor mai avea parte de surpriza de la finalul orei. Cea cu mașina de poliție de care mă gândesc că știați deja, nu? Doar citiți jurnalele noastre. Până să plec spre Școala nr.146 I.G. Duca, ploaia se oprise, așa că mi-am lăsat supărarea acasă și am pornit la drum. Am uitat să vă spun că împreună cu mine a mers și Iuliana, prietena mea cea mai buna. Sper că i-ați citit jurnalele din zilele trecute. Am ajuns destul de repede la școală, dar trebuie să recunosc că am întarziat puțin. Colegele noastre de la psihologie intraseră deja la oră. Ne-am alăturat și noi lor 5 minute mai târziu, eu la o clasă, Iuliana la cealaltă clasă. Când am ajuns, copilașii erau prinși în rezolvarea chestionarului care cuprinde câteva întrebări elementare despre educația rutieră. Nu am vrut să-i deranjez așa că am mers și m-am așezat în ultima bancă lângă o fetiță, Antonia. Era nedumerită în legătură cu o întrebare. Am încercat să-i explic cat de bine am putut eu și am fost bucuroasă că la final mi-a mulțumit și mi-a spus că a înțeles. Ora s-a terminat foarte repede și a sosit momentul să ieșim cu cei mici la mașină. Aveam puține emoții, speram să nu plouă. Cu toții am fost fericiți când am văzut că soarele își făcuse prezența, timid ce-i drept. Când am ieșit, în curtea școlii erau niște copilași care se jucau ”Țară, țară, vrem ostași”. Deja îmi aminteam de zilele în care și eu mă jucam tot felul de jocuri împreună cu prietenii mei. Vaai, cât aș fi vrut și eu să mă joc. M-am trezit la realitate când am realizat că Bogdan, colegul nostru de la psihologie nu era cu noi la școală. Voiam să vă împărtășească câteva lucruri despre el și despre Ora de Educație Rutieră. Cine este Bogdan? El este Bogdan Florin Nanu, este masterand la Facultatea de Psihologie și Științele Educației. Pentru că îmi doream foarte mult să vorbesc cu el și să vă transmit și vouă, m-am gândit să-i dau un mesaj. Ce este special la el? Vă va spune el imediat.

Alexandra Ene:  Povestește-ne câte ceva despre tine.

Bogdan Nanu: Am 23 de ani, sunt masterand în anul I la Masterul Psihopedagogia Scolii Incluzive, din cadrul FPSE. Am terminat Psihopedagogie Specială în cadrul aceleiași facultăți și o postliceală sanitară pentru asistenți medicali balneofiziokinetoterapie și recuperare. Am ales masterul la care studiez în prezent pentru că sunt atras, pasionat și interesat în mod direct de ideea integrării și a variantei ei superioare – incluziunea, doua realități de care societatea noastră este încă departe și care se construiesc cu greu și cu eforturi imense de schimbare, mai ales în planul mentalităților, dar care nu sunt imposibil de atins. Sunt o persoana deschisă, putin timidă, chiar retrasă pe alocuri, dar îmi place să experimentez și să cunosc oameni noi. În anumite contexte și în preajma anumitor persoane, sunt chiar sociabil și pus pe glume. Sunt un prieten bun și de încredere, pe care se poate conta, dar numai pentru cei ce merită. Îmi place să ajut, din egoism probabil, întrucat asta îmi dă o stare de bine. Sunt foarte mândru, chiar orgolios și îmi place să mă știu și să fiu independent. Hai că te-am plictisit. Să mergem la urmatoarea întrebare.

A.E. : Cum te-ai decis să te implici în proiect?

B.N.:  M-am decis să mă implic în proiect din următoarele motive personale: mi s-a părut o idee interesantă, aveam nevoie de o activitate și cum, cu gasirea unui loc de muncă, e mai greu, am zis să mă implic într-o activitate de voluntariat, am vrut să văd cum se desfășoară lucrurile la clasă, întrucat intentionez să imi dau titularizarea la vară.

A.E.: Cum decurge Ora de Educatie Rutiera când ești și tu prezent la curs?

B.N.: Ora se desfășoară la fel cum ați mai povestit voi în jurnalele de pe site. Ce avem noi ca și echipă în plus este: copiii sunt încurajați să participe, iar participarea le este recompensată și le explicăm cum trebuie să se comporte ei în viața de zi cu zi atunci când întâlnesc pe stradă persoane care au nevoie de ajutorul lor.

A.E.: Ce impact crezi că ai tu ca persoana asupra copiilor?

B.N.: Hmmm, cred că sunt un element de noutate pentru ei. Nu cred că prezența mea acolo îi face să se comporte diferit. În rest, nu cred că am un impact prea mare asupra lor, aceasta deoarece, cu excepția momentului cu bastonul alb, nu mă implic foarte mult în desfășurarea activității, prefer să îi las pe cei cu mai multă experiență să se ocupe de asta. Dar mi-am propus ca, pana la finalul proiectului, sa țin măcar o ora. În ceea ce privește momentul cu bastonul, copiii sunt receptivi și înteleg cum pot să intervină.

A.E.: Cum ai descrie echipa OER în trei cuvinte?

B.N.: Variată (pestriță), dinamică, descurcăreață.

A.E.: Știu că în timpul orei pe care o susțineți le explicați copiilor cum să se comporte pe strada cu persoanele care au probleme de vedere. Cum este de fapt în viața reală?

B.N.: Aici e mult de discutat. În primul rând, în viața de zi cu zi, sunt mai independent decât pretind în timpul jocului, asta datorită restantului vizual de care dispun. În paranteză fie spus, în timpul exercițiului eu sunt un fel de material didactic, ideea nu mi-a aparținut. În realitate, nu aștept să mi se ofere ajutor, în situațiile în care am nevoie de ajutor, îl solicit. De aici, reacțiile sunt diverse, asa cum și noi, oamenii, suntem diferiți între noi. Reacțiile pot fi de nedumerire, curiozitate, uneori nepoliticoase, alteori cu exces de zel… de la caz la caz.

V-am spus că Bogdan este un om special. Cu ocazia acestui interviu ați avut și voi oportunitatea să-l cunoașteți cât de cât. Sperăm că nu v-am plictisit, deși nouă ne place să vorbim cam mult. Uite așa am dus la bun sfârșit și ziua de vineri, și a treia săptămână a proiectului. Mai avem o singură săptămână la dispoziție să colindăm restul școlilor bucureștene. Așteptăm cu nerăbdare ziua de luni.

Articol scris de Alexandra Ene.

 

Ziua 14 – “Desfășurarea acestui proiect este un lucru bun”

Fiecare clasă este diferită, fiecare copil are alte lucruri trăznite de spus sau poate unui copil îi este ruşine să răspundă. În aproape trei săptămâni de mers prin şcolile implicate în proiect am descoperit diverse moduri de a trata acest proiect, “Ora de Educație Rutieră”. Fiind încă micuți, în mare parte elevii se comportă în felul în care au fost învățați, de cele mai multe ori de doamna învățătoare, unul din supereroii din viața de zi cu zi.

copii oer

Astăzi am ales să stau de vorba cu doamna învățătoare Sabou Constantina Irina, de la clasa a III-a B a Şcolii Gimnaziale Ionel Teodoreanu. Doamna este foarte îndrăgită de cei mici, după cum se observă din spusele lor.

Claudia Nițu: În primul rând vreau să va mulțumesc pentru timpul acordat şi în acelaşi timp vreau să vă felicit pentru treaba bună pe care o faceți cu cei mici. Aş vrea să aflu câte puțin despre doamna învățătoare Sabou Cristina. Când şi de ce ați ales această meserie?

Sabou Cristina: Am 20 de ani vechime în învățământ. Mama mea a fost învățătoare, deci am crescut, pot spune, cu această meserie, am îndrăgit și am văzut la mama ce înseamnă. Am mers cu mama de multe ori la școală și, evident, când a venit vremea liceului, am dat admitere la un liceu cu profil pedagogic. Deci este o tradiție la noi în familie și mi-a plăcut foarte mult sa lucrez cu copiii.

C.N.: Am observat că sunteți foarte apreciată de cei mici! Legat de modul în care comunicați cu ei, cum considerați că ar trebui să se realizeze o comunicare eficientă?

S.C.: Încerc să îmbin cât mai multe forme de comunicare, nu doar comunicarea verbală, ci și cea nonverbală. Consider că pentru cei mici este foarte important acest lucru. Ei ne simt din momentul în care intrăm în clasă și, cu cât suntem mai apropiați de ei, într-un sens bun, cu atât suntem mai apreciați. Consider că un învățător bun nu este un învățător rigid, un învățător care stă numai la catedră, ci un învățător care știe sa stea printre elevi și să le asculte dorințele, să încerce să le îndeplinească pe cât posibil. Încercăm să ne apropiem pentru că este o problemă mare cu timpul, fiind din ce în ce mai puțin ascultați acasă, venind la școală cu anumite așteptări.

C.N.: Cum ați aflat de proiectul nostru?

S.C.: Am aflat de acest proiect de la coordonatoarea mea, doamna Lăcătuș Cristina, responsabilul comisiei metodice a învățătorilor.

C.N.: Este prima dată când participați la acest proiect?

S.C.: Da, este prima dată.

C.N.: Considerați important faptul că şcoala dumneavoastră este una dintre şcolile partenere?

S.C.: Da, este foarte important că facem parte din acest proiect și este o onoare pentru noi că suntem printre școlile din sectorul 4 ce participă la “Ora de Educație Rutieră”. Având in vedere ultimele probleme legate de tot felul de aplicații de care pot fi atrași cei mici, este un lucru bun desfășurarea acestui proiect.

C.N.: Care sunt, în opinia dumneavoastră, cele mai mari beneficii ale acestui proiect?

S.C.: Pot spune că multitudinea informațiilor aflate de la dumneavoastră i-a atras pe elevi și astfel au fost activi la această oră. Ei sunt atrași de astfel de activități, mai ales că ați venit cu suport material, diverse indicatoare.

C.N.: Ce v-a atras cel mai mult atenția la proiectul nostru?

S.C.: Totul, pornind de pregătirea profesională a celor implicați, până la colaborarea multiplilor parteneri ce fac parte din acest proiect.

C.N.: Considerați că ar trebui să schimbăm ceva în formatul “Orei de educație rutieră”?

S.C.: Nu, a fost perfect!

C.N.: Ați dori să participați şi la următoarea ediție din cadrul proiectului?

S.C.: Da, abia aștept să fiu anunțată! A fost o plăcere, o onoare și activitatea s-a desfășurat foarte frumos.

C.N.: Vă mulțumesc incă o dată pentru implicare!

S.C.: Cu mare drag!

Așa arată interviul cu unul din supereroii celor mici, doamna învățătoare. Nu uita să intri și mâine pe blog pentru a descoperi alte curiozități și momente frumoase din cadrul “Orei de educație rutieră”.

Articol scris de Claudia Nitu.

Foto credit: http://sutrazvan.ro/

Ziua 13 – “Noi suntem Ora de Educație Rutieră. Am venit să ne distrăm!”

Astăzi, 05.04.2017, am ajuns la Școala Gimnazială Nr. 113. Am avut aceeași plăcere de a participa alături de colegii mei de proiect la “Ora de Educație Rutieră” ca și în prima zi. Pentru că nu contează locul unde te afli, ci persoanele pe care le ai alături de tine. Și nu poți să îți imaginezi cât de bine te dispun copiii de clasa a 3-a.

“Noi suntem Ora de Educație Rutieră. Am venit sa ne distram!”, așa a început ora. Colegele mele de la Psihologie au împărțit în toată clasa chestionare ce conțineau 10 întrebări pentru a vedea cunoștințele copiilor despre ce cred ei că înseamnă “Ora de Educație Rutieră”.

ora

Primul copil care a reușit să termine chestionarul a primit o remarcă din partea doamnei învățătoare și anume: “E normal să termini primul, dacă te grăbești ca fata mare la măritat”. În acel moment toată clasa a început să râdă. Numele băiețelului este Ștefan. Este un copil foarte simpatic. Am remarcat faptul că zâmbetul îi era mereu prezent pe față, iar acest lucru m-a bucurat foarte mult. Mi-am dat seama cât de dor îmi este și mie câteodată să fiu iar copil, să descopăr atât de multe lucruri noi, să învăț de la cei mai buni și să nu am nicio grijă. Exact cum l-am simțit pe Ștefan în acel moment. Acești copii au dat dovadă de mult respect față de colegii mei. Au fost foarte atenți la toate activitățile care au decurs de-a lungul orei. Iar pentru ca ora să fie completă, în clasă a fost invitat domnul polițist de la Poliția Locală București pentru a vedea ce au învățat copiii de-a lungul orei. A rămas cu adevărat impresionat când  și-a dat seama cât de multe au învățat copii la “Ora de Educație Rutieră”.

Larisa este un alt copil care mi-a sărit în ochi. O fetiță foarte drăguță, care mi-a spus că a fost foarte încântată de “Ora de Educație Rutieră” și speră că o să mai venim și la anul ca să îi surprindem cu noi activități și cadouri. “Mi-a placut faptul ca ne-ați dat posibilitatea să răspundem la întrebări, că ați fost deschiși cu noi și datorită vouă am aflat o gramada de lucruri noi” este  părerea pe care mi-a împărtășit-o Larisa la finalul orei. Și ca ora să se termine frumos, copiii au fost invitați în curtea școlii de către domnul polițist pentru a vedea cum funcționează mașina de poliție. Bucuria copiilor s-a făcut imediat prezentă când au auzit ce urmează să facă.

Și uite așa s-a încheiat o nouă zi minunată la “Ora de Educație Rutieră”, cu multe zâmbete, noi amintiri și noi cunoștințe pe care copiii le-au întipărit în mintea lor.

Articol scris de Elena Teodora Telejman.

Foto credit: http://sutrazvan.ro/

 

 

 

Ziua 11 – Tableta din maşina de poliție are jocul Candy Crush?

Iată că am ajuns la jumatatea proiectului şi a treia săptămână a început plină cu zâmbete gingaşe încălzite de razele soarelui.

Până acum am auzit de la copilaşi mai multe lucruri decât m-aş fi aşteptat, ei fiind foarte activi la “Ora de Educație Rutieră”. Dacă unii cunosc cât de cât semnele de circulație, sunt şi unii elevi care nu ştiu atât de bine anumite reguli şi stârnesc amuzamentul în clasă prin întrebările haioase.

“Tableta din maşina de poliție are jocul Candy Crush?”, întreabă curios Andrei, unul din copilaşi. Polițistul îi explică pentru ce este folosită tableta, în niciun caz pentru jocuri şi îl învită să arunce o privire peste ea.

doamna politist

Când vine vorba de explicarea indicatorului pentru trecere de pietoni, toată lumea se “bate” să răspundă, pentru că noi suntem pietoni prudenți şi cunoaştem regulile ce se aplică la întâlnirea acestui semn 🙂

Gălăgie, țipete şi mult, mult entuaziasm. Toate acestea pentru a exprima cât de multe cunoştințe au cei mici. Sunt sigură că atunci când se vor face mari, vor deveni cei mai corecți şoferi. Unii din ei nici nu mai au răbdare până când vor mai creşte, “de ce să mai aştept 2-3 ani ca să pot merge în față-dreapta cu maşina?”, fiind una din cele mai dese întrebări puse. Vârsta poate fi totodată şi o scuză pentru anumite greşeli, după cum spune Andrei “ştiam că este cedează trecerea, dar am uitat, până mă fac şofer mai e”.

Copiii cunosc atât de multe locuri în care nu ar fi indicat să te joci, încât răspunsurile dau tonul unei crize de râs în clasă Printre răspunsurile lor amintim: Unde locuia Vlad Ţepeş, pe acoperiş, în peşteră. Astea sunt unele dintre locurile în care n-ai voie să te joci.

Mi-a atras atenția Jasmine, fetița din a treia bancă ce răspunde timid la o întrebare, dar care este foarte atrasă de supereroul prezentat de noi, de doamna polițist.

“Când voi fi şoferiță vreau să mă întâlnesc cu dumneavoastră pentru a vă mulțumi! Sunt sigură că lucrurile pe care le-ați explicat îmi vor fi de folos!”. Aceste cuvinte au fost atât de încărcate cu emoții, încât nu le voi uita prea curând. Aceeaşi reacție a avut-o şi doamna polițist, iar după încă doua-trei vorbe, urmează o îmbrățişare.

Cam atât pentru acum, nu uita să intri şi mâine pe blog pentru a descoperi noi perle şi momente de neuitat din timpul “Orei de Educație Rutieră”.

Articol scris de Nițu Claudia.

Foto credit: http://sutrazvan.ro/

 

Ziua 12 – Jurnalismul, plăcerea de a scrie

Sunt sigură că toată lumea ştie că trăim într-o perioadă a informației, unde vrei să ştii cât mai multe, dar mai ales vrei să fii la curent cu tot ceea ce se întâmplă în jurul tău. A fi jurnalist nu este deloc uşor, ba chiar este o profesie destul de solicitantă, plină de energie și care îți aduce noi provocări în fiecare zi. Meseria de jurnalist nu este nici monotonă. Zilnic faci ceva nou, afli poveşti diferite şi întâlnesti mereu oameni noi şi frumoşi.

poza politie

Proiectul ” Ora de Educatie Rutieră ” a ajuns deja la jumătate, iar eu nici nu-mi dau seama cum trece timpul. Astăzi, am asistat la Școala Gimnazială nr. 190 și pot spune că m-am șimțit atât de bine încât n-aș mai fi vrut să plec. Alături de mine au fost colegele mele de la Psihologie (Laura, Elena, Georgiana și Roxana), dar și fotograful nostru Claudia.

Colega mea de la Jurnalism, Alexandra, a asistat la Școala Gimnazială George Bacovia și ca de fiecare data atunci când ajungem acasă, ne împărtășim experiențele prin care am trecut. Pot să vă spun că este o persoană comunicativa, hotarâtă, are curaj, este entuziastă și curioasă, iar pe lângă toate acestea, ea este şi cea mai bună prietenă a mea.

Cam așa a decurs conversația noastră:

Georgescu Iuliana: Momentan, ești studentă în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Cum este viața de student?

Ene Alexandra: Viața de student? Ce clasic sună. Eu sunt foarte încântată de așa-zisa viață de student. Am învățat multe lucruri noi, am realizat că nu-mi pare rău că am ales această facultate și în plus am timp să mă și distrez.

G.I.: Au trecut deja două săptămâni din acest proiect, cum ți se pare “Ora de Educație Rutieră?”

E.A.: Este un proiect de mare ajutor pentru copiii din ziua de astăzi. Le oferă posibilitatea să învețe lucruri utile pentru ei într-un mediu prietenos și interactiv.

G.I.: Experiența acumulată în cadrul acestui proiect te-a influențat în vreun fel?

E.A.: Trebuie să recunosc faptul că acest proiect a fost un punct de plecare foarte bun pentru mine. Mi-a dat șansa să învăt cum este să fii implicat într-un proiect de așa mare anvergură. În plus, mi-a oferit mai multă încredere în mine.

G.I.: Te asemeni cu copiii din ziua de azi? Prin ce?

A.E.: Da, mă asemăn cu copiii din ziua de astăzi prin energia și prin entuziasmul pe care îl arată în fața activităților noi și mai ales prin curiozitatea de care dau dovadă zi de zi. Ce îmi place cel mai mult la acest proiect este faptul că am avut ocazia să-mi retrăiesc anii de gimnaziu prin micuții cu care îmi petrec timpul în școli.

G.I.: Poți să ne spui câteva cuvinte despre cum ți se pare echipa “OER” ?

E.A.: Echipa “OER” e super. Înca nu am avut șansa să petrec mai mult timp cu toți, dar sunt sigură că suntem o echipă minunată. Dezinvolți, prietenoși, amuzanți, cu zâmbetul pe buze și mereu acolo unii pentru ceilalți.

G.I.: Care a fost cel mai amuzant moment din cadrul proiectului?

E.A.: În cadrul acestui proiect am avut parte de foarte multe momente amuzante, dacă aș începe să-ți povestesc tot, nu am mai termina. Copiii pun foarte multe întrebări ofițerilor de poliție, unele mai comice decât celelalte și atunci este momentul cel mai amuzant al fiecărei ore. De la întrebări legate de salariu, până la întrebări legate de cariera de polițist. Astăzi o fetiță a întrebat dacă în cadrul închisorilor există budincă. Îți dai seama că toată clasă a început să râdă. Orele de Educație Rutieră sunt pline de momente amuzante și asta ne dă mai multă energie nouă ca și echipă.

Gata cu notiţele pe ziua asta. Mâine începe o nouă aventură, iar peniţa stiloului mă aşteaptă să-mi aştern gândurile.

Articol scris de Iuliana Georgescu.

Foto credit: http://sutrazvan.ro/