“Ce vrei să te faci când vei fi mare?” Aceasta era întrebarea cu care m-am confruntat încă de când eram mică. Tatăl meu a vrut ca eu să ajung avocat, iar mama mea a și-a dorit să mă fac un bun doctor, care alină multe dureri. Însă eu visam mereu că vreau să devin cel mai bun polițist pentru a salva lumea și pentru a prinde toți infractorii din oraș. Erau doar niște visuri, pe care eu le consideram deja atinse. Povestea mea s-a schimbat atunci când am realizat că a fi polițist nu este exact ceea ce mi se potrivește. M-am gândit mult că ar trebui să fac Dreptul sau să dau la Medicină.
După multe nopți pline de griji, am hotărât ce facultate îmi place. Era ceva diferit, la care nu mă gândisem niciodată. Am decis ca următorii mei trei ani să îi petrec la Facultatea de Jurnalism si Științele Comunicării, din cadrul Universității București, cunoscută și ca Etajul 6. Lăsând la o parte toate părțile negative, această facultate mi-a acordat ocazia să fac parte dintr-un proiect mare si frumos, numit ”Ora de Educație Rutieră”. Pot spune că sunt norocoasă, aici am dat peste mulți oameni la fel de frumoși precum acest proiect, care mi-au arătat o perspectivă diferită a vieții de student.
Când eram mică, mă emoționam atât de mult să ies afară, la stradă, să văd mașinile circulând pe bulevard, să observ cum se schimbau culorile semaforului, dar și modul în care mașinile se opreau una câte una pentru a forma un șir mare multicolor.
În ziua de azi, câțiva copii din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 55 m-au făcut să-mi amintesc acea senzație pe care aproape că o uitasem. Speranța pe care o aveam de mică de a avea permis de conducere și acel vis de a conduce cu mare viteză pe toate străzile din România.
Mâinile copiilor se ridicau una câte una și erau plini de emoție și entuziasm pentru a pune mii de întrebări: ”Care este limita de viteză maximă?”; ” Ce trebuie să facem atunci când un infractor ne intră în casă?”; ” A conduce este periculos?”; ” Este plăcut să fii polițist?”. În timp ce domnul polițist incerca să facă față tuturor intrebărilor și să-i lămurească pe elevi, mi-am amintit cum era să fii copil, usurința cu care vedeam viața și lipsa fricii in fața vitezei și lucrurilor mari, cum ar fi o mașină.
Cu atenție, zâmbete și multă distracție, așa s-a desfășurat ”Ora de Educație Rutieră” a copiilor.
Articol scris de Iuliana Georgescu.
Foto credit: http://sutrazvan.ro/
