Category Archives: Blog

Ziua 14 – “Desfășurarea acestui proiect este un lucru bun”

Fiecare clasă este diferită, fiecare copil are alte lucruri trăznite de spus sau poate unui copil îi este ruşine să răspundă. În aproape trei săptămâni de mers prin şcolile implicate în proiect am descoperit diverse moduri de a trata acest proiect, “Ora de Educație Rutieră”. Fiind încă micuți, în mare parte elevii se comportă în felul în care au fost învățați, de cele mai multe ori de doamna învățătoare, unul din supereroii din viața de zi cu zi.

Astăzi am ales să stau de vorba cu doamna învățătoare Sabou Constantina Irina, de la clasa a III-a B a Şcolii Gimnaziale Ionel Teodoreanu. Doamna este foarte îndrăgită de cei mici, după cum se observă din spusele lor.

Claudia Nițu: În primul rând vreau să va mulțumesc pentru timpul acordat şi în acelaşi timp vreau să vă felicit pentru treaba bună pe care o faceți cu cei mici. Aş vrea să aflu câte puțin despre doamna învățătoare Sabou Cristina. Când şi de ce ați ales această meserie?

Sabou Cristina: Am 20 de ani vechime în învățământ. Mama mea a fost învățătoare, deci am crescut, pot spune, cu această meserie, am îndrăgit și am văzut la mama ce înseamnă. Am mers cu mama de multe ori la școală și, evident, când a venit vremea liceului, am dat admitere la un liceu cu profil pedagogic. Deci este o tradiție la noi în familie și mi-a plăcut foarte mult sa lucrez cu copiii.

C.N.: Am observat că sunteți foarte apreciată de cei mici! Legat de modul în care comunicați cu ei, cum considerați că ar trebui să se realizeze o comunicare eficientă?

S.C.: Încerc să îmbin cât mai multe forme de comunicare, nu doar comunicarea verbală, ci și cea nonverbală. Consider că pentru cei mici este foarte important acest lucru. Ei ne simt din momentul în care intrăm în clasă și, cu cât suntem mai apropiați de ei, într-un sens bun, cu atât suntem mai apreciați. Consider că un învățător bun nu este un învățător rigid, un învățător care stă numai la catedră, ci un învățător care știe sa stea printre elevi și să le asculte dorințele, să încerce să le îndeplinească pe cât posibil. Încercăm să ne apropiem pentru că este o problemă mare cu timpul, fiind din ce în ce mai puțin ascultați acasă, venind la școală cu anumite așteptări.

C.N.: Cum ați aflat de proiectul nostru?

S.C.: Am aflat de acest proiect de la coordonatoarea mea, doamna Lăcătuș Cristina, responsabilul comisiei metodice a învățătorilor.

C.N.: Este prima dată când participați la acest proiect?

S.C.: Da, este prima dată.

C.N.: Considerați important faptul că şcoala dumneavoastră este una dintre şcolile partenere?

S.C.: Da, este foarte important că facem parte din acest proiect și este o onoare pentru noi că suntem printre școlile din sectorul 4 ce participă la “Ora de Educație Rutieră”. Având in vedere ultimele probleme legate de tot felul de aplicații de care pot fi atrași cei mici, este un lucru bun desfășurarea acestui proiect.

C.N.: Care sunt, în opinia dumneavoastră, cele mai mari beneficii ale acestui proiect?

S.C.: Pot spune că multitudinea informațiilor aflate de la dumneavoastră i-a atras pe elevi și astfel au fost activi la această oră. Ei sunt atrași de astfel de activități, mai ales că ați venit cu suport material, diverse indicatoare.

C.N.: Ce v-a atras cel mai mult atenția la proiectul nostru?

S.C.: Totul, pornind de pregătirea profesională a celor implicați, până la colaborarea multiplilor parteneri ce fac parte din acest proiect.

C.N.: Considerați că ar trebui să schimbăm ceva în formatul “Orei de educație rutieră”?

S.C.: Nu, a fost perfect!

C.N.: Ați dori să participați şi la următoarea ediție din cadrul proiectului?

S.C.: Da, abia aștept să fiu anunțată! A fost o plăcere, o onoare și activitatea s-a desfășurat foarte frumos.

C.N.: Vă mulțumesc incă o dată pentru implicare!

S.C.: Cu mare drag!

Așa arată interviul cu unul din supereroii celor mici, doamna învățătoare. Nu uita să intri și mâine pe blog pentru a descoperi alte curiozități și momente frumoase din cadrul “Orei de educație rutieră”.

Articol scris de Claudia Nitu.

Foto credit: http://sutrazvan.ro/

Ziua 13 – “Noi suntem Ora de Educație Rutieră. Am venit să ne distrăm!”

Astăzi, 05.04.2017, am ajuns la Școala Gimnazială Nr. 113. Am avut aceeași plăcere de a participa alături de colegii mei de proiect la “Ora de Educație Rutieră” ca și în prima zi. Pentru că nu contează locul unde te afli, ci persoanele pe care le ai alături de tine. Și nu poți să îți imaginezi cât de bine te dispun copiii de clasa a 3-a.

“Noi suntem Ora de Educație Rutieră. Am venit sa ne distram!”, așa a început ora. Colegele mele de la Psihologie au împărțit în toată clasa chestionare ce conțineau 10 întrebări pentru a vedea cunoștințele copiilor despre ce cred ei că înseamnă “Ora de Educație Rutieră”.

Primul copil care a reușit să termine chestionarul a primit o remarcă din partea doamnei învățătoare și anume: “E normal să termini primul, dacă te grăbești ca fata mare la măritat”. În acel moment toată clasa a început să râdă. Numele băiețelului este Ștefan. Este un copil foarte simpatic. Am remarcat faptul că zâmbetul îi era mereu prezent pe față, iar acest lucru m-a bucurat foarte mult. Mi-am dat seama cât de dor îmi este și mie câteodată să fiu iar copil, să descopăr atât de multe lucruri noi, să învăț de la cei mai buni și să nu am nicio grijă. Exact cum l-am simțit pe Ștefan în acel moment. Acești copii au dat dovadă de mult respect față de colegii mei. Au fost foarte atenți la toate activitățile care au decurs de-a lungul orei. Iar pentru ca ora să fie completă, în clasă a fost invitat domnul polițist de la Poliția Locală București pentru a vedea ce au învățat copiii de-a lungul orei. A rămas cu adevărat impresionat când  și-a dat seama cât de multe au învățat copii la “Ora de Educație Rutieră”.

Larisa este un alt copil care mi-a sărit în ochi. O fetiță foarte drăguță, care mi-a spus că a fost foarte încântată de “Ora de Educație Rutieră” și speră că o să mai venim și la anul ca să îi surprindem cu noi activități și cadouri. “Mi-a placut faptul ca ne-ați dat posibilitatea să răspundem la întrebări, că ați fost deschiși cu noi și datorită vouă am aflat o gramada de lucruri noi” este  părerea pe care mi-a împărtășit-o Larisa la finalul orei. Și ca ora să se termine frumos, copiii au fost invitați în curtea școlii de către domnul polițist pentru a vedea cum funcționează mașina de poliție. Bucuria copiilor s-a făcut imediat prezentă când au auzit ce urmează să facă.

Și uite așa s-a încheiat o nouă zi minunată la “Ora de Educație Rutieră”, cu multe zâmbete, noi amintiri și noi cunoștințe pe care copiii le-au întipărit în mintea lor.

Articol scris de Elena Teodora Telejman.

Foto credit: http://sutrazvan.ro/

Ziua 11 – Tableta din maşina de poliție are jocul Candy Crush?

Iată că am ajuns la jumatatea proiectului şi a treia săptămână a început plină cu zâmbete gingaşe încălzite de razele soarelui.

Până acum am auzit de la copilaşi mai multe lucruri decât m-aş fi aşteptat, ei fiind foarte activi la “Ora de Educație Rutieră”. Dacă unii cunosc cât de cât semnele de circulație, sunt şi unii elevi care nu ştiu atât de bine anumite reguli şi stârnesc amuzamentul în clasă prin întrebările haioase.

“Tableta din maşina de poliție are jocul Candy Crush?”, întreabă curios Andrei, unul din copilaşi. Polițistul îi explică pentru ce este folosită tableta, în niciun caz pentru jocuri şi îl învită să arunce o privire peste ea.

Când vine vorba de explicarea indicatorului pentru trecere de pietoni, toată lumea se “bate” să răspundă, pentru că noi suntem pietoni prudenți şi cunoaştem regulile ce se aplică la întâlnirea acestui semn 🙂

Gălăgie, țipete şi mult, mult entuaziasm. Toate acestea pentru a exprima cât de multe cunoştințe au cei mici. Sunt sigură că atunci când se vor face mari, vor deveni cei mai corecți şoferi. Unii din ei nici nu mai au răbdare până când vor mai creşte, “de ce să mai aştept 2-3 ani ca să pot merge în față-dreapta cu maşina?”, fiind una din cele mai dese întrebări puse. Vârsta poate fi totodată şi o scuză pentru anumite greşeli, după cum spune Andrei “ştiam că este cedează trecerea, dar am uitat, până mă fac şofer mai e”.

Copiii cunosc atât de multe locuri în care nu ar fi indicat să te joci, încât răspunsurile dau tonul unei crize de râs în clasă Printre răspunsurile lor amintim: Unde locuia Vlad Ţepeş, pe acoperiş, în peşteră. Astea sunt unele dintre locurile în care n-ai voie să te joci.

Mi-a atras atenția Jasmine, fetița din a treia bancă ce răspunde timid la o întrebare, dar care este foarte atrasă de supereroul prezentat de noi, de doamna polițist.

“Când voi fi şoferiță vreau să mă întâlnesc cu dumneavoastră pentru a vă mulțumi! Sunt sigură că lucrurile pe care le-ați explicat îmi vor fi de folos!”. Aceste cuvinte au fost atât de încărcate cu emoții, încât nu le voi uita prea curând. Aceeaşi reacție a avut-o şi doamna polițist, iar după încă doua-trei vorbe, urmează o îmbrățişare.

Cam atât pentru acum, nu uita să intri şi mâine pe blog pentru a descoperi noi perle şi momente de neuitat din timpul “Orei de Educație Rutieră”.

Articol scris de Nițu Claudia.

Foto credit: http://sutrazvan.ro/

 

Ziua 12 – Jurnalismul, plăcerea de a scrie

Sunt sigură că toată lumea ştie că trăim într-o perioadă a informației, unde vrei să ştii cât mai multe, dar mai ales vrei să fii la curent cu tot ceea ce se întâmplă în jurul tău. A fi jurnalist nu este deloc uşor, ba chiar este o profesie destul de solicitantă, plină de energie și care îți aduce noi provocări în fiecare zi. Meseria de jurnalist nu este nici monotonă. Zilnic faci ceva nou, afli poveşti diferite şi întâlnesti mereu oameni noi şi frumoşi.

Proiectul ” Ora de Educatie Rutieră ” a ajuns deja la jumătate, iar eu nici nu-mi dau seama cum trece timpul. Astăzi, am asistat la Școala Gimnazială nr. 190 și pot spune că m-am șimțit atât de bine încât n-aș mai fi vrut să plec. Alături de mine au fost colegele mele de la Psihologie (Laura, Elena, Georgiana și Roxana), dar și fotograful nostru Claudia.

Colega mea de la Jurnalism, Alexandra, a asistat la Școala Gimnazială George Bacovia și ca de fiecare data atunci când ajungem acasă, ne împărtășim experiențele prin care am trecut. Pot să vă spun că este o persoană comunicativa, hotarâtă, are curaj, este entuziastă și curioasă, iar pe lângă toate acestea, ea este şi cea mai bună prietenă a mea.

Cam așa a decurs conversația noastră:

Georgescu Iuliana: Momentan, ești studentă în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Cum este viața de student?

Ene Alexandra: Viața de student? Ce clasic sună. Eu sunt foarte încântată de așa-zisa viață de student. Am învățat multe lucruri noi, am realizat că nu-mi pare rău că am ales această facultate și în plus am timp să mă și distrez.

G.I.: Au trecut deja două săptămâni din acest proiect, cum ți se pare “Ora de Educație Rutieră?”

E.A.: Este un proiect de mare ajutor pentru copiii din ziua de astăzi. Le oferă posibilitatea să învețe lucruri utile pentru ei într-un mediu prietenos și interactiv.

G.I.: Experiența acumulată în cadrul acestui proiect te-a influențat în vreun fel?

E.A.: Trebuie să recunosc faptul că acest proiect a fost un punct de plecare foarte bun pentru mine. Mi-a dat șansa să învăt cum este să fii implicat într-un proiect de așa mare anvergură. În plus, mi-a oferit mai multă încredere în mine.

G.I.: Te asemeni cu copiii din ziua de azi? Prin ce?

A.E.: Da, mă asemăn cu copiii din ziua de astăzi prin energia și prin entuziasmul pe care îl arată în fața activităților noi și mai ales prin curiozitatea de care dau dovadă zi de zi. Ce îmi place cel mai mult la acest proiect este faptul că am avut ocazia să-mi retrăiesc anii de gimnaziu prin micuții cu care îmi petrec timpul în școli.

G.I.: Poți să ne spui câteva cuvinte despre cum ți se pare echipa “OER” ?

E.A.: Echipa “OER” e super. Înca nu am avut șansa să petrec mai mult timp cu toți, dar sunt sigură că suntem o echipă minunată. Dezinvolți, prietenoși, amuzanți, cu zâmbetul pe buze și mereu acolo unii pentru ceilalți.

G.I.: Care a fost cel mai amuzant moment din cadrul proiectului?

E.A.: În cadrul acestui proiect am avut parte de foarte multe momente amuzante, dacă aș începe să-ți povestesc tot, nu am mai termina. Copiii pun foarte multe întrebări ofițerilor de poliție, unele mai comice decât celelalte și atunci este momentul cel mai amuzant al fiecărei ore. De la întrebări legate de salariu, până la întrebări legate de cariera de polițist. Astăzi o fetiță a întrebat dacă în cadrul închisorilor există budincă. Îți dai seama că toată clasă a început să râdă. Orele de Educație Rutieră sunt pline de momente amuzante și asta ne dă mai multă energie nouă ca și echipă.

Gata cu notiţele pe ziua asta. Mâine începe o nouă aventură, iar peniţa stiloului mă aşteaptă să-mi aştern gândurile.

Articol scris de Iuliana Georgescu.

Foto credit: http://sutrazvan.ro/

Ziua 11 – Tableta din maşina de poliție are jocul Candy Crush?

Iată că am ajuns la jumatatea proiectului şi a treia săptămână a început plină cu zâmbete gingaşe încălzite de razele soarelui.

Până acum am auzit de la copilaşi mai multe lucruri decât m-aş fi aşteptat, ei fiind foarte activi la “Ora de Educație Rutieră”. Dacă unii cunosc cât de cât semnele de circulație, sunt şi unii elevi care nu ştiu atât de bine anumite reguli şi stârnesc amuzamentul în clasă prin întrebările haioase.

“Tableta din maşina de poliție are jocul Candy Crush?”, întreabă curios Andrei, unul din copilaşi. Polițistul îi explică pentru ce este folosită tableta, în niciun caz pentru jocuri şi îl învită să arunce o privire peste ea.

Când vine vorba de explicarea indicatorului pentru trecere de pietoni, toată lumea se “bate” să răspundă, pentru că noi suntem pietoni prudenți şi cunoaştem regulile ce se aplică la întâlnirea acestui semn J

Gălăgie, țipete şi mult, mult entuaziasm. Toate acestea pentru a exprima cât de multe cunoştințe au cei mici. Sunt sigură că atunci când se vor face mari, vor deveni cei mai corecți şoferi. Unii din ei nici nu mai au răbdare până când vor mai creşte, “de ce să mai aştept 2-3 ani ca să pot merge în față-dreapta cu maşina?”, fiind una din cele mai dese întrebări puse. Vârsta poate fi totodată şi o scuză pentru anumite greşeli, după cum spune Andrei “ştiam că este cedează trecerea, dar am uitat, până mă fac şofer mai e”.

doamna politist

Copiii cunosc atât de multe locuri în care nu ar fi indicat să te joci, încât răspunsurile dau tonul unei crize de râs în clasă Printre răspunsurile lor amintim: Unde locuia Vlad Ţepeş, pe acoperiş, în peşteră. Astea sunt unele dintre locurile în care n-ai voie să te joci.

Mi-a atras atenția Jasmine, fetița din a treia bancă ce răspunde timid la o întrebare, dar care este foarte atrasă de supereroul prezentat de noi, de doamna polițist.

“Când voi fi şoferiță vreau să mă întâlnesc cu dumneavoastră pentru a vă mulțumi! Sunt sigură că lucrurile pe care le-ați explicat îmi vor fi de folos!”. Aceste cuvinte au fost atât de încărcate cu emoții, încât nu le voi uita prea curând. Aceeaşi reacție a avut-o şi doamna polițist, iar după încă doua-trei vorbe, urmează o îmbrățişare.

Cam atât pentru acum, nu uita să intri şi mâine pe blog pentru a descoperi noi perle şi momente de neuitat din timpul “Orei de Educație Rutieră”.

Articol scris de Nitu Claudia.

Foto credit: http://sutrazvan.ro/