Coincidență sau nu, stau chiar lângă o școală, iar când am auzit primul clopoțel, gândul meu s-a dus către proiectul OER, că așa îl numim noi între noi.
Scoala a început pe 11 septembrie, dar pentru noi, pentru echipa „Ora de Educație Rutieră”, porțile s-au deschis abia pe 6 noiembrie când a început cea de-a patra ediție a proiectului nostru de suflet.
Si imediat cum am pășit în curtea primei școli, ni s-a confirmat din nou faptul că facem ceea ce trebuie.
Proiectul “Ora de educație rutieră ” poate fi descris în mai multe feluri. Acesta este modul nostru de a arăta că ne pasă de ceea ce se întâmplă cu viitoarea generație, cea care ne va reprezenta în întreaga lume. OER înseamnă, printre altele, curaj, încredere și stăpânire de sine în orice situație, lucruri pe care ne dorim să le transmitem și copiilor.
Suntem deja la cea de-a IV-a ediție și ne simțim mândri de noi, de ceea ce am putut să facem până acum, de faptul că întotdeauna găsim în școli copii extrem de încântați de venirea noastră.
„Ora de educație rutieră” pe care noi o “predăm” nu este una oarecare, tipică, dimpotrivă este una interactivă. Copiii sunt adorabili și ne dau o mulțime de răspunsuri funny. Un exemplu pe care chiar eu l-am întâlnit săptămâna trecută la o școală este că în momentul în care colega mea a pus întrebarea “Știe cineva în ce loc nu avem voie să ne jucăm?”, un băiețel a dat un răspuns care ne-a făcut pe toți să râdem copios: “Știu euuu!! În mijlocul oceanului sau pe o autostradă cu 7 benzi!”. Cu siguranță la acest răspuns nu ne așteptam, însă ne-a distrat pe toți.
„OER” crește de la an la an, iar eu știu că am luat decizia corectă să spun „DA” implicării în acest proiect încă din ediția a III-a.
Articol scris de Antonia Vaideanu.