Astăzi, pe 6 noiembrie, începe ediția a IV-a a celui mai mare proiect din România despre siguranță, responsabilitate și implicare, adică “Ora de Educaţie Rutieră”.
Astăzi, pe 6 noiembrie, începe ediția a IV-a a celui mai mare proiect din România despre siguranță, responsabilitate și implicare, adică “Ora de Educaţie Rutieră”. Astfel, în perioada 6 noiembrie 2017-15 iunie 2018, proiectul este prezentat în faţa a 25000 elevi de clasa a III-a şi a IV-a din Bucureşti.
Organizat de Asociaţia EDIT şi Asociaţia Împreună Pas cu Pas, în parteneriat cu Primăria Capitalei prin PROEDUS, proiectul promovează importanţa respectării regulilor de circulaţie rutieră şi trage un semnal de alarmă cu privire la consecinţele nerespectării acestora mai ales în proximitatea şcolilor.
Desfăşurat în toate cele 6 sectoare ale Bucureştiului, în proiect sunt implicaţi 700 învăţători, 130 şcoli, 100 studenţi şi 100 de poliţişti din cadrul Poliţiei Române.
„La prima ediție am interacționat cu 1000 elevi, dar scopul nostru a fost încă de la început să creștem și să ducem informația la câți mai mulți copii de clasa a III-a și a IV-a. Prin perseverență, prin încrederea pe care ne-au acordat-o instituțiile publice și prin determinarea întregii echipe, ajungem cu ediția a IV-a în față a 25000 elevii și nu ne oprim aici”, declară Liviu Zorilă, manager-ul proiectului.
În urma studiului realizat la copiii de clasa a III-a, coordonat de psihologii Nicoleta Burlacu şi Ana Irina Ionescu, de la Asociaţia Împreună Pas cu Pas, au fost observate următoarele aspecte în prima ediţie a proiectului:
· peste 37% nu știu când trebuie să se adreseze organelor de poliție
· 70% știu care sunt cele două culori pentru semaforul destinat pietonilor
· 81,6% cunosc semnificația termenului de “pieton”
Organizatori: Asociaţia EDIT şi Asociaţia Împreună Pas cu Pas
Parteneri instituţionali: Primăria Municipiului Bucureşti prin PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive, Poliţia Română, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei – Universitatea din București
Parteneri media: Agerpres, Bucureşti FM, Itsy Bitsy, Copilul.ro, Draga mea pentru copii, Ioana, Femeia de azi, Femeia, România Liberă
Sponsori: Carrefour, Generali, Rainbow International Distribution, Sim Top, Meizu, Nilox.