Astăzi a început ultima săptămână de mers prin şcolile din Bucureşti, în cadrul Proiectului Ora de Educaţie Rutieră şi m-am gândit să vă pregătesc ceva special.
Pe parcursul acestor săptămâni v-am vorbit despre noi, despre oamenii cu care lucrăm, despre copii, despre supereroii nostri de zi cu zi care sunt domnii poliţişti şi cărora dorim să le mulţumim pentru toată implicarea şi dăruirea de care au dat dovadă.
Aşadar, azi vă voi prezenta o persoană specială care se numeşte Ion Arseni şi coordonează echipele de psihologie din cadrul programului nostru.
Ion este omul care ne va explica astăzi ce se află în spatele Orei de Educaţie Rutieră şi ce înseamnă pentru el acest program.
Vă invit mai jos să citiţi interviul pe care Ion ni l-a oferit şi care, pe mine personal, m-a fascinat.
Olteanu Nicoleta: Sunt sigură că cititorii noștri, înainte de toate, vor să știe câteva lucruri despre cine este omul Ion Arseni ?
Ion Arseni: este un om care vrea să-i ajute pe alţi oameni şi care tot timpul a fost implicat în proiecte cu şi despre oameni. Mereu am avut această deschidere către oameni şi către interacţiunea cu ei. Am fost fascinat de tot ce e legat de om, omenie şi omenire. Nu ştiu, nu m-aş vedea într-un birou stand în faţa unui calculator. Mă văd tot timpul interacţionând cu oamenii ajutându-i şi învăţând lucruri noi de la ei.
O.N.: Care este rolul tău în cadrul acestui program?
I.A.: Principalul meu rol este să coordonez echipele de psihologie, cele şapte echipe care merg în şcoli, în fiecare zi, cinci zile pe săptămână. E un program foarte încarcat, în primul rând pentru ei şi cu această ocazie vreau să le mulţumesc echipelor de psihologie deoarece au depus un efort uriaş pentru a ajunge în cele 60 de şcoli pe parcursul proiectului.
Am mai multe atribuţii în cadrul acestui proiect, însă rolul meu principal este de a coordona echipele de psihologie, de a mă asigura că Ora de Educatie Rutieră se desfăşoară foarte bine, că toată lumea e mulţumită, copiii, învăţătorii, dar şi echipa mea. Sunt mulţumit la sfârşitul orelor cand vorbesc cu echipa mea şi văd încântare şi zâmbete pe faţa lor, asta îmi dă un grad de satisfacţie.
O.N.: Cum a început povestea ta cu Ora de Educație Rutieră?
I.A.: Povestea mea cu Ora de Educaţie Rutieră a început în toamna anului 2015. Căutam un stagiu de voluntariat, am găsit acest proiect şi am zis să mă implic. Fiind la poliţie, eram un pic reticent, aveam unele preconcepţii legate de poliţie şi mă aşteptam ca la interviu şi la întâlnirea care a avut loc pentru implicarea în proiect să ma întâlnesc cu un poliţist. Nu a fost aşa, m-am întâlnit cu Liviu Zorila, managerul acestui proiect, ne-am înţeles de la prima întâlnire, ne-am văzut, ne-am plăcut, ca să zic aşa.
M-am implicat, dar recunosc că nu am fost atât de implicat de la început, însă am avut o relaţie foarte bună cu echipa de atunci, din proiect şi în special cu Liviu. Cum spuneam şi la întrebarea de mai devreme, relaţia cu oamenii contează foarte mult şi pe asta mă bazez cel mai mult, să am o echipă pe care sa mă bazez şi cu care să lucrez.
O.N.: De ce tocmai Ora de Educație rutieră? Ce te-a atras cel mai mult la acest program, încât ai decis să te implici?
I.A.: Ora de Educaţie Rutieră în primul rând educă şi cred că baza şi dezvoltarea societăţii este educaţia. În acest caz este educaţia rutieră. De asta am decis să mă implic în acest proiect, deoarece ţine de educaţie şi tot timpul am încurajat educaţia, cititul, tot ce tine de educaţie. Dacă natura ne aseamănă, eu cred că educaţia în unele cazuri ne deosebeşte. Nu vorbesc de o deosebire foarte mare, însă o educaţie bună contează în procesul tău de dezvoltare, contează pentru viitorul tău. Contează şcoala pe care o urmezi, Universitatea, oamenii cu care interacţionezi, cărţile pe care le citeşti şi aşa mai departe.
M-au atras foarte mult oamenii tineri care au fost şi sunt implicaţi în acest proiect, deschiderea de care au dat dovadă şi faptul că pot ajuta şi eu cu ceva, îmi pot pune ideile în practică.
O.N.: Care sunt obiectivele pe care tu și colegii tăi v-ați propus să le atingeți în cadrul proiectului?
I.A.: Obiectivele pe care ni le-am propus se referă la faptul că mediul ONGistic din România nu este luat prea în serios şi noi am vrut să demonstrăm că noi chiar putem face ceva, că putem atinge un anumit nivel. Am încercat să facem totul cât mai profesionist, să formăm o echipă cu care să lucrăm şi asta ne-a reuşit în mare parte.
O.N.: Ai putea să îmi spui care ți se pare că este cea mai frumoasă parte, dar și cea mai grea a acestui program?
I.A.: Cea mai frumoasă parte este să văd zâmbetele copiilor, să văd că ei chiar au înţeles ceva din Ora de Educaţie Rutieră şi să ştiu că ei folosesc la ceva acele informaţii, să sper ca după Ora de Educaţie Rutieră nu vom mai avea parte de atâtea accidente rutiere, nu vor mai fi implicaţi atâţia copii în accidentele rutiere din România, implicit din Bucureşti. Cea mai frumoasă parte pe care o văd eu, personal, este la echipa pe care o coordonez si care mă face întotdeauna să merg mai departe, deoarece îi văd în fiecare zi foarte încântaţi de ceea ce fac.
Într-adevăr, majoritatea sunt anul I şi nu au atât de multă experienţă, însă apreciez că se implică şi depun mult efort, dragoste şi dăruire în acest proiect.
Cea mai grea parte nu cred că există. Pentru mine, cea mai grea parte a fost să încep să mă trezesc la 6:30 dimineaţa, însă se pare că m-am adaptat destul de repede şi când se va termina programul voi continua să mă trezesc atât de dimineaţă, pentru că va deveni o obişnuinţă în viaţa mea. Înainte recunosc că nu eram atât de matinal.
O.N.: În a patra săptămână de mers prin școlile din București, poți spune că ești mulțumit de rezultatul pozitiv pe care Ora de Educație Rutieră încearcă să îl aducă an de an asupra elevilor?
I.A.: Da, sunt mulţumit şi dacă am ceva să-mi reproşez, am să-mi reprosez doar mie dacă ceva nu a mers bine, însă rezultatele se văd prin copiii implicaţi în proiect şi prin învăţătorii si directorii şcolilor prin care am mers şi care sunt foare încântaţi de proiect. Chiar astăzi am fost în câteva şcoli pentru a fotografia machetele şi am întâlnit nişte doamne directoare foarte încântate şi mulţumite de ceea ce am reuşit să realizăm. Asta mă mulţumeşte cumva si pe mine şi conferă proiectului Ora de Educaţie rutieră un rezultat pozitiv, prin asta văd că proiectul a avut success şi sunt sigur că va avea şi în continuare.
O.N.: Cum crezi că va arăta acest proiect, să zicem peste cinci ani?
I.A.: Nu ştiu cum va arăta peste cinci ani, nu ştiu cum va arăta nici peste un an, însă eu sper şi cred că acest proiect se va dezvolta din ce în ce mai mult, atât cantitativ, cât şi calitativ, în primul rând. Vom colabora cu mult mai multă lume, vom implica mult mai mulţi oameni şi vom avea un impact mai mare asupra educaţiei din România, în special a educaţiei rutiere.
O.N.: Te vezi și în viitor făcând parte din echipa Ora de Educație Rutieră?
I.A.: Da, mă văd şi în viitor. De ce nu? Mai ales dacă totul va merge bine şi voi simţi în continare că formăm o echipă şi că aduc un aport considerabil în cadrul proiectului. Voi fi şi în viitor şi chiar vreau extindem proiectul şi să facem o treabă cât mai bună.
Articol scrie de Olteanu Nicoleta
Foto credit: Croitoru Giorgiana.
