All posts by Administrator

Iată-ne la sârșitul celei de-a doua săptămâni din cadrul proiectului ”Ora de aducație rutieră”. Doamne, cat de repede trece timpul! Parcă mai ieri era abia prima zi și eu eram atât de emoționată. Dar uite că deja ne aflăm la jumătatea proiectului și mie deja îmi pare rău. Se termină prea repede, parcă nici nu am timp să mă bucur de tot ceea ce îmi oferă acest proiect.

Astăzi parcă m-am trezit mai entuziasmată ca niciodată. Poate pentru că am realizat că weekend-ul deja mă aștepta cu și mai multă energie și voie bună. Am plecat cu zâmbetul pe buze spre Liceul Teoretic Dante Alighieri. Nici nu m-am dezmeticit bine că deja mă aflam în mijlocul copiilor de la a III-a D. Alături de mine erau Nicol si Claudia. Știți deja ca Nicol este studenta la Pedagogie, iar Claudia este unul dintre fotografii nostri. P.S.: o sa revenim puțin mai târziu la Nicol, am o surpriză pentru voi.

Copiii încă mă surprind cu bucuria lor cu care ne primesc. Toți erau ochi si urechi, gata să înceapă ora. Nicol și-a făcut treaba la fel de bine ca și până acum. Cursul a început, bineînteles cu recunoașterea semnelor de circulație și a continuat în aceeași notă veselă și optimistă cum v-am mai povestit zilele trecute. Fericirea copiilor a atins cote maxime atunci când domnul polițist a pășit în clasă. Nici nu a intrat bine că deja a fost acaparat de multe întrebări și de mânuțte ridicate.

Spuneam că v-am pregătit și vouă o surpriză. Ce, numai copiii de clasa a III-a sa fie norocoși și să aibă parte de surprize?! Ne întoarcem la Nicol, pe numele său complet Vigu Georgiana Nicol. Ea este studentă în anul I la Facultatea de Psihologie și Științele Educației. Mi-am permis să o „răpesc” puțin în timp ce micuții erau în curtea școlii lângă mașina de poliție.  Ne-am retras pe o băncuță și am vorbit și noi puțin ca fetele.

Alexandra Ene: De ce ai ales să te implici în acest proiect?

Nicol Vigu: Cum se spune, uneori nu tu alegi un lucru, ci lucrul respectiv te alege pe tine. Dacă ar fi să aleg un motiv pentru care am hotărât să mă implic, atunci acesta ar fi reprezentat de doua pasiuni ale mele: dezvoltarea armonioasă a copiilor și educația.

A.E.: Ce impresie ți-au lăsat copiii cu care te-ai întâlnit pâna acum?

N.V.: Copiii sunt în procesul dezvoltării unui eu individual. Ceea ce am observat prin prisma reacțiilor lor sunt, de fapt, influențele mediului în care trăiesc.

A:E.: Ce impact crezi că va avea ”Ora de educație rutieră” asupra copiilor?

N.V.: Consider că acest proiect va avea în rândul copiilor un impact care se va propaga și în rândul părinților și a tuturor celor care sunt dispuși să asculte tinerele lăstare povestind despre ora la care au fost încurajați să participe pentru a fi pietoni exemplari.

A.E.: Ce îi înveți tu pe copii?

N.V.:  Dacă aș spune că îi învățăm doar legislație rutieră, as minți . Deși noi ne axăm pe educație rutieră pentru ca ei să fie în siguranță, sunt sigură că ei rămân cu mult mai mult de atât. Rămân cu energia pozitivă pe care încercăm sa le-o transmitem și, sper eu, cu o continuă sete de cunoaștere.

A.E.: Ce parere ai despre proiectul  ”Ora de educație rutieră”?

N.V.:  Este unul dintre cele mai impresionante, imprevizibile și solicitante proiecte în care am fost implicată. Cu toate acestea, fiecare dimineață începe cu o nouă aventură, ceea ce pe mine mă încântă enorm.

A.E.: Crezi că ar fi necesar ca „Ora de educație rutieră” să fie introdusă în programa școlară. De ce?

N.V.: Consider că ”Ora de educație rutieră” este demnă de programa școlară, nu doar pentru că îi învață pe copii să fie în siguranță, ci și pentru că îi susține în a cere ajutor atunci când au nevoie și a oferi ajutor la nevoie.

A.E.: Îți dorești ca pe viitor să te mai implici în proiecte ale Asociației EDIT? De ce?

N.V.: Da, doresc să pot contribui la realizarea altor proiecte alături de echipa EDIT, deoarece suntem un grup care prezintă convingeri asemănătoare în ceea ce privește pasiunea ce trebuie depusă pentru a schimba mentalități și prejudecăți.

Ne-am lugit cam mult la vorbă, așa-i? Astfel s-a încheiat și a doua săptămână, cu multă bucurie, entuziasm și cu gândul că trebuie să ne reîncărcăm bateriile pentru încă doua săptămâni pline ce vor urma.

Articol scris de Alexandra Ene.

Foto credit: http://sutrazvan.ro/

Astăzi am ajuns pe Calea Vitan 135, la Școala Gimnazială 84. Fiind joi și mirosind deja a weekend, mă așteptam să-i găsesc pe copii mai agitați ca de obicei. Pare-mi-se că m-am înșelat. Dimpotrivă, școlarii au avut urechile ciulite, iar eu am fost cea cu capul în nori. Mi-am revenit când am observat pe un perete panoul cu tabla înmulțirii și a împărțirii. Deodată mi-am amintit cât de mult am urât să îl învăț și cum mă chinuiam să îmi amintesc cât fac 42:6. Am fost învăluită de aceeași frustrare pe care am avut-o la nouă ani. Hei, acum sunt studentă, am supraviețuit!

Colegii mei de la pedagogie, Nicole și Paul, s-au ținut serios de treabă având grijă ca cei mici să obțină informații noi în cadrul Orei de Educație Rutieră. Ne-am împiedicat, ne-am lovit de bănci, dar ne-am ținut de treabă. Florin, polițist din cadrul Poliției Locale București, a reușit să se facă atât de plăcut, încât Mustafa, băiatul din prima bancă, i-a făcut un compliment: “Sunteți un polițist frumos!”. La asta nu se aștepta nimeni, iar atmosfera a devenit și mai caldă.  Ștefan, vorbărețul clasei a III a-D, a avut grijă să pună toate întrebările pe care le-a avut. Copiii au râs, au povestit și au fost încântați de această activitate. „Când mai veniți pe la noi?” întreabă un puști din a doua bancă.  „Sperăm că și la anul”, a venit și răspunsul.

Claudia, colega noastră fotograf, a reușit să le fure zâmbetele celor mici, în mod special fetiței din rândul de la geam. Cu o bentiță pe cap, îmbrăcată la cămașă albă, își adoptase postura de pozat. Dinții la vedere, spatele drept…și acum „brânză!”.  Afară i-a sortat în așa fel încât să iasă toți în fotografia de grup. Bravo,Claudia! Ai fost pe val azi. Ca în fiecare zi de altfel.

Domnul polițist, nu se pricepe numai la dirijat mașini, ci și la organizarea copiilor. În câteva minute a avut grijă ca cei mici să treacă pe rând prin mașina de poliție. Doi câte doi, din față-n spate, ca să nu se aglomereze “traficul”.  A făcut în așa fel încât fiecare dintre ei să cunoască dotările din vehicul.  Încă o zi încheiată frumos. Munca în echipă merge mână-n mână cu realizarea unor activități reușite. Cu toate că a fost joi, cu toate că nu am apucat sa ne bem cafeaua de dimineață, am lucrat împreună să-i facem pe cei mici să conștientizeze mai bine lumea înconjurătoare.

Articol scris de Elena Pintilie.

Astăzi am început ziua cu forţe proaspete şi cu noi idei de jocuri interactive, pentru a ne împrieteni şi mai bine cu elevii de la Şcoala Generală Nr. 119.
Fiind deja la a două săptămână de “Ora de Educaţie Rutieră”, am reuşit să analizez puţin cam cum sunt copiii de clasa a III-a, amintindu-mi bineînţeles şi de perioada în care eu am trecut prin experienţe asemănătoare.

Am observat că fiecare clasă are specificul său, iar elevii se individualizează prin câteva atribute esenţiale: poznaşul clasei, glumeţul, vorbăreţul, timidul, nerăbdătorul, şi împreună întregesc imaginea de ansamblu a grupului.
Atenţia mea s-a oprit asupra lui Richard, care mi-a captat privirea încă din primele minute ale întâlnirii. (PS: Ce nume drăguţe au copiii în ziua de azi).
Aşa, să ne întoarcem la Richard. Am remarcat intervenţiile lui isteţe şi dorinţa de a răspunde şi la cele mai complicate întrebări. N-am mai ezitat şi am încercat să-i câştig încrederea şi să-i ‘fur’ câteva vorbe, aşa că l-am luat la întrebări. Doar sunt studentă la Facultatea de Jurnalism, mi-am intrat imediat în rol.
– ,,Ce ţi-a plăcut cel mai mult la ora de educaţie rutieră?”, l-am întrebat zâmbitoare.

– ,,Mi-a plăcut că am primit insigne şi că am răspuns foarte mult în clasă”.

– ,,Ţi-ar plăcea să devii poliţist?”

-,,Nu neapărat, aş vrea să fiu ca voi, pentru că faceţi o treabă bună şi mi-a plăcut cum s-a prezentat şi restul echipei. Mi-ar plăcea să lucrez şi cu Paul!”, a adăugat el despre colegul nostru de la Psihologie.

-,,În urma discuţiilor de la curs, ce sfaturi ai da copiilor de vârsta ta?”

-,,Să purtăm centura de siguranţa, că altfel ne facem deltaplan şi să mergem numai pe trotuar, că altfel riscăm să ne accidentăm!”

– “Cum ne-ai descrie echipa în câteva cuvinte?”

-,,Sunteţi super!”

În pauza următoare, am avut din nou ocazia să-l revăd pe hol şi a venit la noi alergând şi zâmbind. Am ştiut din acel moment că împreună cu restul echipei ne-am descurcat grozav şi că am lăsat o impresie bună.

Concluzia acestei zile: copiii sunt minunaţi şi deşi au o vârstă fragedă, posedă cunoştinţe bogate şi diverse. Ei au exemple edificatoare din viaţa reală care să-i îndrume către reuşită: părinţii, învăţătorul, fratele/sora , dar şi agenţii de poliţie, medicii sau pompierii, pe care-i consideră adevăraţi eroi .

Articol scris de Sofia Maria Stancu.

Foto credit: http://sutrazvan.ro/

“Ce vrei să te faci când vei fi mare?” Aceasta era întrebarea cu care m-am confruntat încă de când eram mică. Tatăl meu a vrut ca eu să ajung avocat, iar mama mea a și-a dorit să mă fac un bun doctor, care alină multe dureri. Însă eu visam mereu că vreau să devin cel mai bun polițist pentru a salva lumea și pentru a prinde toți infractorii din oraș. Erau doar niște visuri, pe care eu le consideram deja atinse. Povestea mea s-a schimbat atunci când am realizat că a fi polițist nu este exact ceea ce mi se potrivește. M-am gândit mult că ar trebui să fac Dreptul sau să dau la Medicină.

După multe nopți pline de griji, am hotărât ce facultate îmi place. Era ceva diferit, la care nu mă gândisem niciodată. Am decis ca următorii mei trei ani să îi petrec la Facultatea de Jurnalism si Științele Comunicării, din cadrul Universității București, cunoscută și ca Etajul 6. Lăsând la o parte toate părțile negative, această facultate mi-a acordat ocazia să fac parte dintr-un proiect mare si frumos, numit ”Ora de Educație Rutieră”. Pot spune că sunt norocoasă, aici am dat peste mulți oameni la fel de frumoși precum acest proiect, care mi-au arătat o perspectivă diferită a vieții de student.

Când eram mică, mă emoționam atât de mult să ies afară, la stradă, să văd mașinile circulând pe bulevard, să observ cum se schimbau culorile semaforului, dar și modul în care mașinile se opreau una câte una pentru a forma un șir mare multicolor.

În ziua de azi, câțiva copii din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 55 m-au făcut să-mi amintesc acea senzație pe care aproape că o uitasem. Speranța pe care o aveam de mică de a avea permis de conducere și acel vis de a conduce cu mare viteză pe toate străzile din România.

Mâinile copiilor se ridicau una câte una și erau plini de emoție și entuziasm pentru a pune mii de întrebări: ”Care este limita de viteză maximă?”; ” Ce trebuie să facem atunci când un infractor ne intră în casă?”; ” A conduce este periculos?”; ” Este plăcut să fii polițist?”. În timp ce domnul polițist incerca să facă față tuturor intrebărilor și să-i lămurească pe elevi, mi-am amintit cum era să fii copil, usurința cu care vedeam viața și lipsa fricii in fața vitezei și lucrurilor mari, cum ar fi o mașină.

Cu atenție, zâmbete și multă distracție, așa s-a desfășurat ”Ora de Educație Rutieră” a copiilor.

Articol scris de Iuliana Georgescu.

Foto credit: http://sutrazvan.ro/