



Comunicat de presă
TotalEnergies Global Services Bucharest și Asociația E.D.I.T. lansează a treia ediție a proiectului „Ora de Educație Rutieră – OER VIA Creative”
București, 2 aprilie 2025 – TotalEnergies Global Services Bucharest, în parteneriat cu Asociația E.D.I.T. (Educație, Dezvoltare și Implicarea Tineretului), a dat startul celei de-a treia ediții a proiectului educațional de siguranță rutieră „Ora de Educație Rutieră – OER VIA Creative”. Din 24 martie 2025, această inițiativă ambițioasă este în desfășurare și implică 7.000 de copii cu vârste cuprinse între 8 și 11 ani din 35 de școli din București, Cristian (Brașov) și Ozun (Covasna), având ca obiectiv educarea viitoarelor generații pentru un comportament responsabil în trafic.
Activități inovatoare pentru siguranța rutieră
Prin workshop-uri interactive de educație rutieră, copiii învață regulile esențiale pentru a deveni pietoni și viitori participanți la trafic responsabili. Poliția Română este prezentă pentru a oferi exemple practice, sfaturi utile și sesiuni de conștientizare privind pericolele din trafic.
Pentru a îmbina învățarea cu creativitatea, după fiecare sesiune de educație rutieră, organizatorii revin în școli pentru un concurs de postere. Elevii sunt încurajați să exprime vizual ceea ce au învățat despre siguranța rutieră, iar fiecare școală selectează un poster reprezentativ pentru Gala OER VIA Creative din luna iunie 2025, unde cele mai bune lucrări sunt premiate.
„Siguranța rutieră este o responsabilitate comună, iar educația joacă un rol fundamental în construirea unui viitor mai sigur. Suntem mândri să susținem a treia ediție OER VIA Creative și să contribuim la formarea unui comportament preventiv încă de la cele mai fragede vârste.”, a declarat Vincent Meney, Managing Director TotalEnergies Global Services Bucharest și Country Chair TotalEnergies în România.
Extinderea proiectului: Ambasadorii VIA Creative
În toamnă, inițiativa continuă cu selecția Ambasadorilor VIA Creative, un grup de elevi care propun proiecte inovatoare pentru îmbunătățirea siguranței rutiere în comunitatea lor. Cel mai bun proiect va reprezenta România la competiția internațională organizată de TotalEnergies Foundation, consolidând astfel angajamentul organizației față de siguranța rutieră la nivel global.
„A fi responsabil în trafic înseamnă să îți protejezi viața și pe a celorlalți. Educația rutieră nu trebuie să fie un subiect secundar în școli, ci o componentă esențială a formării noastre ca cetățeni responsabili.”, a menționat Matei Popilian, Project Manager în cadrul TotalEnergies Global Services Bucharest.
„Ora de Educație Rutieră – OER VIA Creative este mai mult decât un proiect educațional; este o mișcare care transformă în mod pozitiv percepția copiilor asupra siguranței rutiere, prin artă și inovație.”, a subliniat Ion Arseni, vicepreședintele Asociației E.D.I.T.
Parteneri instituționali
Această inițiativă este sprijinită de Ministerul Educației, Ministerul Transporturilor, Poliția Română, Departamentul pentru Situații de Urgență, precum și de parteneri din mediul academic și ONG-uri de profil.
Rezultate remarcabile ale proiectului
Până în prezent, inițiativa a ajuns la peste 11.700 de elevi din România:
- 2022-2023: 6.101 elevi din 31 de școli
- 2024: 5.672 elevi din 30 de școli
- 2025: 7.000 elevi din 35 de școli – cea mai amplă ediție de până acum!
Aceste rezultate demonstrează impactul pozitiv pe care „Ora de Educație Rutieră – OER VIA Creative” l-a avut în comunitățile locale și confirmă importanța educației rutiere în formarea unei generații responsabile. Prin extinderea proiectului și dezvoltarea unor noi inițiative, TotalEnergies și partenerii săi continuă să contribuie activ la reducerea riscurilor din trafic și la crearea unui mediu mai sigur pentru toți participanții la drum.
Despre TotalEnergies
TotalEnergies este o companie globală multi-energie care produce și comercializează petrol, biocombustibili, gaze naturale, surse regenerabile și electricitate. Cu peste 100.000 de angajați în mai mult de 130 de țări, TotalEnergies plasează dezvoltarea sustenabilă și în siguranță în centrul tuturor proiectelor și operațiunilor sale, având ca scop să contribuie la bunăstarea oamenilor.
Despre VIA
Programul „VIA Creative” face parte din inițiativa globală „VIA – Road Safety Education”, susținută de TotalEnergies Foundation și Global Road Safety Partnership (GRSP). Scopul său este de a îmbunătăți educația rutieră pentru copii și tineri, promovând un comportament responsabil în trafic.
Despre TotalEnergies Global Services Bucharest
TotalEnergies Global Services Bucharest este centrul de servicii financiare al TotalEnergies în România, furnizând soluții pentru 4 procese contabile cheie în peste 50 de țări din Europa și Africa, precum și servicii IT integrate la nivel global. Una dintre prioritățile fundamentale ale centrului este susținerea dezvoltării sustenabile și în siguranță, atât a companiei, cât și a comunităților locale.
Despre Asociația E.D.I.T.
Asociația E.D.I.T. (Educație, Dezvoltare și Implicarea Tineretului) este un ONG dedicat proiectelor de educație non-formală pentru copii și tineri. Din 2016, organizația implementează proiecte naționale în educație, siguranță, sport și cultură urbană, contribuind la o societate mai responsabilă și conectată.
„Ora de Educație Rutieră” face parte din programul național de educație pentru siguranță „România în Siguranță”, inițiat de Asociația E.D.I.T., cu sprijinul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă (Guvernul României).