De ce e bine să știm cum se acordă primul ajutor?

Vedem accidente în fiecare zi la știri, câteodată chiar și live, în trafic, dar cu toate astea, trăim cu impresia că “lasă, nu o să mi se întâmple mie”.

Asa ar fi ideal, să ne ferească răul tot timpul, dar dacă se întâmplă, nu neapărat nouă, ci cuiva de lângă noi, știm ce să facem? În afara faptului că apelăm la profesioniști și sunăm imediat la 112, știm cu toții că, în cazul unei victime, importante sunt primele momente de după accident, iar noi putem să oferim primul ajutor.

Dar cum se face? Știm regulile de baza?

Tocmai din dorința de a bifa toate cele trei cuvinte cheie din cadrul proiectului “Ora de Educație Rutieră”, și anume #siguranță #implicare și #responsabilitate, am pus la cale workshop-urile de prim ajutor în București Mall, adresate copiilor, dar de la care și cei mari au ce învăța.

 

In cadrul workshop-ului de două ore din București Mall, copiii primesc informații despre primul ajutor, printre care amintim următoarele situatii:

1. asezarea în poziția de siguranta;
2. supravegherea circulației, a stării de conștientă, a respirației, până la sosirea ajutoarelor medicale.
3. degajarea cailor respiratorii;
4. manevra Heimlich;
5. respiratie “gura la gura” sau “gura la nas”.

Niciodată nu strică informațiile în plus, e mai bine să le știm și să nu fie necesar să le folosim.

#StayStafe #DriveStafe

Articol scris de Diana Nistor.