De vorba cu supereroii de la ,,Ora de Educatie Rutiera’’

În toate cele patru anotimpuri, ,,Ora de Educație Rutieră’’ face popas în școlile din București. Fie că vântul zboară frunzele de colo-colo, fie că fulgii pufoși de nea acoperă străzile goale sau chiar dacă soarele ne îndeamnă să ieșim la o plimbare, copiii sunt bucuroși să ne primească în clasele lor.

Curtea școlii se golește rapid odată cu sunetul clopoțelului, iar elevii intră în clase. Astăzi vor învăța despre educația rutieră. Domnul polițist reprezintă pentru elevi un exemplu al responsabilității și al curajului, atribute ale eroului veritabil. Cei mici așteaptă, de obicei, cu mânuțele la ochi supriza cea mare. Îmbrăcat în uniforma elegantă specifică, domnul polițist le trece pragul și îi salută: ,,Bună dimineața, dragilor!’’. Se aud apoi exclamații ,, A venit poliția!’’, ,,Wow!’’, ,,Ce profesor tare avem!’’.

Cel mai bun sfat pe care domnul polițist l-ar putea oferi părinților ar fi acela că cea mai bună investiție este în educația lor și că mai bine ar investi în ceva mai puțin digital. Nu spunem că tabletele sau telefoanele nu ar trebui să existe, însă elevii ar trebui să conștientizeze acest fapt.

Cei mici nu trebuie să uite să se joace în parcuri, nu trebuie să uite să meargă pe bicicletă în locurile în care au voie. Cel mai bine ei se dezvoltă atunci când descoperă singuri adevăratele probleme și felul în care ei ar trebuie să reacționeze și să acționeze în diferite situații.

Sunt mulți copii care își doresc să devină polițiști atunci când se vor face mari, iar sfatul unui specialist este binevenit.

Astfel că, domnul Bănică, unul dintre polițiștii care fac parte din proiectul “Ora de educație rutieră”, ii sfătuiește pe aceștia să își urmeze visul pentru că doar așa vor ajunge acolo unde își doresc!