Astăzi, 05.04.2017, am ajuns la Școala Gimnazială Nr. 113. Am avut aceeași plăcere de a participa alături de colegii mei de proiect la “Ora de Educație Rutieră” ca și în prima zi. Pentru că nu contează locul unde te afli, ci persoanele pe care le ai alături de tine. Și nu poți să îți imaginezi cât de bine te dispun copiii de clasa a 3-a.
“Noi suntem Ora de Educație Rutieră. Am venit sa ne distram!”, așa a început ora. Colegele mele de la Psihologie au împărțit în toată clasa chestionare ce conțineau 10 întrebări pentru a vedea cunoștințele copiilor despre ce cred ei că înseamnă “Ora de Educație Rutieră”.
Primul copil care a reușit să termine chestionarul a primit o remarcă din partea doamnei învățătoare și anume: “E normal să termini primul, dacă te grăbești ca fata mare la măritat”. În acel moment toată clasa a început să râdă. Numele băiețelului este Ștefan. Este un copil foarte simpatic. Am remarcat faptul că zâmbetul îi era mereu prezent pe față, iar acest lucru m-a bucurat foarte mult. Mi-am dat seama cât de dor îmi este și mie câteodată să fiu iar copil, să descopăr atât de multe lucruri noi, să învăț de la cei mai buni și să nu am nicio grijă. Exact cum l-am simțit pe Ștefan în acel moment. Acești copii au dat dovadă de mult respect față de colegii mei. Au fost foarte atenți la toate activitățile care au decurs de-a lungul orei. Iar pentru ca ora să fie completă, în clasă a fost invitat domnul polițist de la Poliția Locală București pentru a vedea ce au învățat copiii de-a lungul orei. A rămas cu adevărat impresionat când și-a dat seama cât de multe au învățat copii la “Ora de Educație Rutieră”.
Larisa este un alt copil care mi-a sărit în ochi. O fetiță foarte drăguță, care mi-a spus că a fost foarte încântată de “Ora de Educație Rutieră” și speră că o să mai venim și la anul ca să îi surprindem cu noi activități și cadouri. “Mi-a placut faptul ca ne-ați dat posibilitatea să răspundem la întrebări, că ați fost deschiși cu noi și datorită vouă am aflat o gramada de lucruri noi” este părerea pe care mi-a împărtășit-o Larisa la finalul orei. Și ca ora să se termine frumos, copiii au fost invitați în curtea școlii de către domnul polițist pentru a vedea cum funcționează mașina de poliție. Bucuria copiilor s-a făcut imediat prezentă când au auzit ce urmează să facă.
Și uite așa s-a încheiat o nouă zi minunată la “Ora de Educație Rutieră”, cu multe zâmbete, noi amintiri și noi cunoștințe pe care copiii le-au întipărit în mintea lor.
Articol scris de Elena Teodora Telejman.
Foto credit: http://sutrazvan.ro/