Zilele trec şi uite că noi deja am ajuns în ultima săptămână din proiectul “Ora de Educație Rutieră”. Încă nu pot să cred că astăzi este marți şi că este ultima dată pentru mine când am plăcerea să mă întâlnesc cu elevii. Am trăit momente plăcute şi amuzante alături de colegii mei şi sincer, deşi aştept cu cel mai mare entuziasm Paştele, o să-mi lipsească elevii drăguți şi dornici de a învăța lucruri noi.
Se pare că răceala a pus deja stăpânire pe mine şi nici nu mi-am dat seama când am ajuns în banca din spatele clasei 3F din incinta Şcolii Gimnaziale nr. 97. Întrebările au început să curgă, iar mâinile au început să se ridice. Totul s-a desfăşurat într-un ritm plăcut. Acest lucru i-l datorăm colegilor nostri, Nicol si Paul, care s-au descurcat foarte bine.
În acest timp, am aflat ca la Şcoala Gimnazială nr. 79 au participat alături de echipa OER, 3 bloggeri: Iulia Matache, Marius Călin şi Andreea Tudor. Cum nu am putut să particip şi să aflu mai multe, am decis să iau legatura cu unul dintre aceştia. Este vorba despre Iulia Matache (Gulia), şi am decis să vă împărtăşesc şi vouă cum a decurs această conversație:
Georgescu Iuliana: În primul rând, vreau să îți mulțumesc pentru timpul acordat și voiam să aflu cât mai multe despre tine. Ce ne poți spune ?
Matache Iulia: Hei, cu mare drag! Și eu mulțumesc pentru invitatie. Sunt genul de om căruia îi place să povestească și nu știu cum se face, dar mi se și întâmplă tot felul de bazaconii. Așa că am mult material J
G.I.: Ce te-a determinat să începi să scrii?
M.I.: De mult, când abia apăruse email-ul, îi scriam unui prieten cu lux de amănunte tot ce făceam, pe unde mai umblasem, ce mai văzusem. Apoi a apărut facebook-ul și m-am apucat să scriu status-uri kilometrice. Se întamplă să mai sun oameni, încep cu “să vezi fază” și mă mai opresc abia când am epuizat toate detaliile poveștii. Și cumva toate discuțiile de genul se terminau cu “auzi, mă Gulie, da’ de ce nu scrii și tu toate astea undeva?”.
G.I.: Despre ce îți place să scrii pe bloggul tău?
M.I.: Pai fix despre asta: ce mi s-a mai întamplat, la ce “fază” am mai asistat, pe unde am mai fost, ce loc fain am mai descoperit, ce filme am mai văzut, pe la ce concerte am fost, unde am mâncat ceva bun sau unde se bea bine și delicios.
Chiar am dat recent peste probabil cea mai epica poveste de pe blog, povestea papagalului din gradina si a inelului din vis. În ianuarie am scris despre cea mai tare chestie pe care am făcut-o până acum, am dormit o noapte la Hotelul de Gheață de la Bâlea. Și săptămâna trecută am fost la concertul Dirty Shirt, iar articolul a devenit hit!
G.I.: După cum bine știi, acest proiect este la a3a ediție, este prima oară când iei parte la acest proiect?
M.I.: Dap! Deși cred că am auzit de proiectul ăsta chiar de la prima ediție, acum este prima dată când iau parte la Ora de educație rutieră.
G.I.: Cum ai aflat de proiectul nostru?
M.I.: Prima și prima dată de la televizor. Pentru ediția de anul aceasta “vinovată” se face Diana Nistor.
G.I.: Cum ai descrie tu proiectul OER?
M.I.: “Necesar” – dacă e să folosesc un singur cuvânt.
G.I.: Cum te vei implica tu în acest proiect?
M.I.: Păi am făcut deja primii doi pași: am participat la o “Oră de Educație Rutieră” (și chiar am învățat și eu chestii noi) și am scris despre acest proiect pe blog, deci sper să ajut la diseminarea informației. Să vedem ce mai urmeaza.
G.I.: Ce i-ai sfătui pe cei care doresc să se apuce de blog?
M.I.: Să se gandească bine!
În primul rând pentru că este vorba de o investiție, și nu mă refer neapărat la bani, cât mai curand la timp. Dacă nu ai timp să scrii regulat și de calitate, nu are rost. Și dacă au timpul necesar, să se gândească dacă o să aibă despre ce să scrie și dacă articolele o să fie de interes chiar și pentru cei care nu fac parte din familie.
Vă invit cu mare drag şi pe voi să le citiți blogul (supergulia.ro; mariuscalin.ro; andreea-tudor.ro) şi sper să vă inspire şi pe voi să scrieți. Mi-a făcut plăcere să vă împărtăşesc gândurile mele. Nu uita să intri şi mâine pe blog pentru că sunt sigură că multe alte surprize vă vor aştepta.
Articol scris de Iuliana Georgescu.