O zi la școală cu ,,Ora de Educație Rutieră’’

Fiecare dimineață reprezintă o provocare pentru formatorii proiectului ,,Ora de Educație Rutieră’’, care își încarcă zilnic bateriilor într-o manieră inedită – bucuria și energia transmisă de elevi.

Întreaga activitate se desfașoară în jurul copiilor. Este un sentiment tare placut atunci când intri în mediul lor și le oferi cele mai bune informații despre educația rutieră și despre cum ar putea fi mereu în siguranță. Faptul că te primesc în clasa lor, îți oferă ocazia să le descoperi bucuriile, trăirile și să te bucuri timp de 50 de minute de clipele petrecute împreună. Lectorii speră mereu că zilele vor fi reușite și ăși dau cu toții silința ca orele să decurgă perfect..

Prima jumătate a orei este, de obicei, plină de dinamism. Formatorii le propun școlarilor jocuri ce simulează diverse situații întâlnite în trafic. Învață cum să se asigure din ambele părți atunci când traversează și, cel mai important, prin aceste joculete interactive au creat o relație de încredere cu colegii.

La vârsta de 9-10 ani, micuților li se par desprinse din filmele SF misiunile polițiștilor, ei fiind eroii ce asigură liniștea și siguranța cetățenilor. ,,Aș vrea să devin polițist pentru a trece pe roșu atunci când pornesc girofarul”, afirmă un băiețel, dornic de a trăi intens experiența celor din domeniu. Domnul polițist este apoi întrebat de către același elev cum reacționează atunci când este anunțată prin stație că urmează o misiune. ,,În sfârșit acțiune, cred că ziceți!”, a presupus el stârnind râsete în clasă. Micii poznași le-au adresat polițiștilor întrebări încuietoare, însă aceștia au rezolvat situația cu tact și cu multă înțelegere. Doar au fost si ei în postura elevului care aspiră sa devină un bun exemplu pentru generațiile viitoare.

Dincolo de momentele haioase petrecute la oră, esențiale sunt cunoștintele pe care aceștia le-au acumulat de-a lungul cursului, care, inevitabil, au fost asimilate într-o cantitate mare și într-un timp scurt.